După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul parohiei ortodoxe române din Kempten, Germania
Credincioșii ortodocși români din orașul bavarez Kempten, Germania, l-au sărbătorit sâmbătă, 2 iunie, pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitorul parohiei românești din acest loc. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, înconjurat de un sobor de preoți, în Biserica „Sfântul Mihail”, pusă la dispoziție de comunitatea catolică din oraș pentru credincioșii ortodocși români din Kempten și împrejurimi. La finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Episcop Timotei a evidențiat lucrarea Duhului Sfânt în viața Bisericii și a reliefat credința puternică și curajul mărturisirii Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. De asemenea, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii să păstreze credința ortodoxă în pofida greutăților pe care le vor întâmpina. După cuvântul de învățătură, părintele paroh Cristian Căjvăneanu a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Timotei pentru slujire și pentru bucuria pe care a adus-o comunității românești. Mulțumiri au fost adresate și preoților și credincioșilor ortodocși veniți de aproape sau de departe, precum și reprezentanților autorităților locale și ai Bisericii Catolice. Cei prezenți s-au închinat la icoana-relicvar a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Sărbătoarea comunității ortodoxe române din Kempten s-a încheiat cu agapa frățească. Parohia românească din Kempten a fost înființată în anul 2015, având hramurile „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și „Sfântul Ierarh Bonifatie, Apostolul Germaniei”.



.jpg)
