Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Hramul parohiei ortodoxe române din Lucca - Italia
Ieri, 17 ianuarie 2010, parohia ortodoxă „Sf. Antonie cel Mare“ din Lucca (Italia) şi-a sărbătorit hramul, potrivit Biroului de presă al Episcopiei Ortodoxe Română a Italiei. Cu acest prilej, a fost prezent PS Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a oficiat Sfânta Liturghie, începând cu orele 10:30. După-amiază, corul „Anton Pann“ din Bucureşti a susţinut un concert de muzică psaltică.



.jpg)
