În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hramul parohiei ortodoxe române din Micherechi, Ungaria
La praznicul Nașterii Maicii Domnului, duminică, 8 septembrie, parohia ortodoxă română din oraşul Micherechi, Ungaria, şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Cu acest prilej, în mijlocul credincioșilor ortodocși români a poposit Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, care a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de clerici. La slujbă au mai participat și reprezentanţi ai structurilor administrative româneşti din Ungaria, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al eparhiei.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre înţelesurile duhovniceşti ale celor două sărbători celebrate în această zi, anume Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci şi Naşterea Maicii Domnului. „Nașterea Maicii Domnului, care deschide și noul an bisericesc, este un mare dar de la Dumnezeu, pentru că prin viața deosebită și calitățile sale, Preasfânta Fecioară Maria s-a învrednicit a se face Maică după Trup Fiului cel Veșnic al Tatălui ceresc, Care a lucrat mântuirea neamului omenesc. Dar ea este și Maica noastră, a tuturor credincioșilor, iar mama este o persoană foarte importantă în viața oricărei familii. Pe de altă parte, Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a fost cea care a dorit arzător să găsească lemnul Sfintei Cruci, care la vremea potrivită a fost înălțată spre închinare și binecuvântare pentru poporul cel credincios din Ierusalim și mai apoi din întreaga lume creștină. De aceea și noi suntem îndemnați să ne luăm crucea și să urmăm exemplul Maicii Domnului și al Sfintei Împărătese Elena, care ne vor fi de mare folos în viața noastră duhovnicească”, a spus Preasfinţia Sa.
În aceeaşi zi, în parohia românească din Micherechi au primit luminarea prin apă şi prin duh, în Taina Sfântului Botez, două feţite care au primit-o ca ocrotitoare cerească pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: Rozi Maria Netea și prunca Bella Maria Kovalovski.