Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Hramul Parohiei „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua
În ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Mina, sâmbătă, 11 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua, cu prilejul hramului bisericii parohiale.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a îndemnat „să-L mărturisim pe Hristos cu viața noastră”. Totodată, ierarhul a vorbit despre viața, minunile și exemplul de mărturisire al Sfântului Mare Mucenic Mina, protectorul celor păgubiți.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Mariana Iorga, absolventă a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
La finalul slujbei, preotul paroh Dumitru Bărbos a mulțumit ierarhului şi celor implicați în edificarea bisericii și în activitățile parohiei.
În semn de apreciere și recunoștință, pentru implicarea în viața și activitățile parohiei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a acordat distincţii unor binefăcători.
La Sfânta Liturghie au fost prezenți numeroși credincioși, iar o parte din cei prezenți au participat la slujbă în fața bisericii parohiale.
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” a fost înfiinţată în anul 2008, pentru credincioșii din cartierul clujean Bună Ziua, zonă ce a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare sporită, atât imobiliară, cât şi demografică. Piatra de temelie pentru noua biserică parohială a fost pusă în data de 11 noiembrie 2012, iar la început credincioșii participau la sfintele slujbe într-o bisericuță din lemn. Din anul 2016, din ajunul Crăciunului, slujbele sunt săvârşite la demisolul noului lăcaș de cult. În prezent, la biserica parohială se execută lucrări de tencuire și placare exterioară, finalizate în proporție de 80%, urmând a fi pregătită schela pentru începerea picturii în tehnica mozaic. Comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Dumitru Bărbos, avându-l alături pe preotul slujitor Iliuță Gabriel Popa.



.jpg)
