În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Hramul primei biserici româneşti din cărămidă din Zalău
Parohia "Sfânta Treime" de pe strada Andrei Şaguna din municipiul Zalău s-a aflat în haină de sărbătoare cu prilejul hramului bisericii. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După rostirea cuvântului de învăţătură au fost sfinţite în curtea bisericii o icoană a Maicii Domnului şi două troiţe.
Biserica "Sfânta Treime" din Zalău este prima biserică românească din cărămidă din oraş. După Primul Război Mondial şi unirea Ardealului cu România, la 1 Decembrie 1918, s-a dorit în Zalău construirea unei biserici ortodoxe, deziderat realizat între 1925 şi 1927, prin zidirea actualei biserici cu hramul "Sfânta Treime". În ultimii ani, s-a introdus încălzirea centrală, s-a tencuit biserica în interior şi exterior, s-au confecţionat, din tei sculptat, un iconostas şi un candelabru, s-a pictat biserica în tehnica fresco, de pictorul Tudor Costică, ajutat de Virgil Palade, şi s-au făcut unele lucrări de împrejmuire. Între 1997 şi 2005 s-a renovat casa parohială, s-a tencuit biserica în exterior în terasit, cu scene biblice creionate, s-a construit un spaţiu pentru lumânări, s-a schimbat pardoseala cu parchet stratificat, s-au montat geamuri termopan, s-au schimbat scaunele, s-au achiziţionat din Grecia diverse obiecte necesare pentru Sfânta Masă, un candelabru etc. S-au refăcut instalaţia electrică şi instalaţia de termoficare, gardul şi poarta, s-au construit o magazie şi un grup sanitar, s-a dotat biserica cu cele necesare desfăşurării în bune condiţii a serviciilor religioase. Lucrările s-au făcut din donaţiile credincioşilor. De asemenea, parohia şi credincioşii au contribuit prin donaţii la achiziţionarea terenului şi construirea noului lăcaş de cult cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh" din cartierul Porolissum, ajutându-l pe preotul Alexandru Horvat în eforturile pentru înălţarea unui măreţ edificiu. În 2008 s-a construit o nouă casă parohială, iar în 2010 s-a amenajat curtea bisericii. Actualmente, biserica este păstorită de preoţii Iosif Ferenţ, din 1997, şi Ioan Fărcaş, din 2004. (Pr. Cătălin Lucaci)