Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Hramul schitului din Şura Mare, judeţul Sibiu
La hramul Schitului „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea localităţii Şura Mare, judeţul Sibiu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită joi, 1 octombrie, de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, la Altarul de vară al aşezământului monahal.
Credincioşii din localităţile apropiate de schit şi pelerini veniţi din mai multe părţi ale ţării au participat la Sfânta Liturghie respectând normele impuse de autorităţi în această perioadă.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre cinstirea deosebită pe care credincioșii o aduc Maicii Domnului prin rugăciunile şi slujbele închinate ei.
„Orice rugăciune făcută către Maica Domnului este o binecuvântare pentru noi pentru că nimeni nu poate să ne aducă o bucurie mai mare. Ne aduc bucurie şi sfinţii noştri ocrotitori, dar, peste toţi, Maica Preacurată lăcrimează pentru noi, se roagă pentru noi, dar se şi bucură împreună cu noi când ne amintim de ea, de Fiul ei, de cei care au nevoie de ajutorul nostru, pentru că ea ne ajută pe toţi. Însă, ajutându-ne şi noi unii pe alţii, îi facem mare bucurie Maicii Preacurate. Ea este Maica îndurărilor, Maica milostivirilor, Maica noastră a tuturor”, a subliniat ierarhul.
Protosinghelul Calinic Teslevici, egumenul schitului, i-a mulţumit ierarhului pentru prezenţa la hramul din acest an şi i-a oferit în dar o icoană a Maicii Domnului.
Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” a fost înfiinţat în 2012, la iniţiativa regretatului medic Marius Leviţchi. Împreună cu primarul din acea vreme al comunei Şura Mare, actualul senator Nicolae Avram, medicul Marius Leviţchi a donat un teren pe care s-a început ridicarea schitului. Din 2015 au venit aici actualii monahi, care au continuat lucrarea primilor vieţuitori, călugări de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. Locaşul de cult al schitului este ridicat, iar în prezent se pictează la interior, urmând să fie târnosit.



.jpg)
