Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Hramul Spitalului de Copii „Sfinţii doctori fără de arginţi Chir şi Ioan“ din Galaţi
Luni, 31 ianuarie, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfinţii doctori fără de arginţi Chir şi Ioan" din Galaţi şi-a sărbătorit ocrotitorii. La slujba Sfintei Liturghii au participat pacienţi însoţiţi de părinţi, precum şi reprezentanţi ai conducerii spitalului. IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit o slujbă de mulţumire pentru toate binefacerile oferite de Dumnezeu ostenitorilor acestui spital. La sfârşitul slujbei, copiii prezenţi la eveniment au primit daruri. Programul a continuat cu stropirea cu agheasmă a saloanelor şi cabinetelor medicale, după care chiriarhul a inaugurat noile saloane ale ambulatoriului de specialitate, precum şi noua aparatură din cadrul laboratoarelor de analize clinice, radiologie, imagistică medicală şi balneo-fizioterapie. (Diac. Marian Pătraşcu)



.jpg)
