În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hramuri şi procesiuni în Transilvania
Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, şi Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, au fost prăznuiţi de credincioşii transilvăneni. La Sibiu a fost sărbătorit hramul Catedralei mitropolitane prin numeroase manifestări culturale şi religioase.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei şi a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei a fost marcată în acest an la Sibiu prin mai multe manifestări culturale şi religioase. Al treilea hram de la Sibiu al Sfântul Andrei Şaguna, după canonizarea din octombrie 2011, a adunat sute de credincioşi, oficialităţi, ofiţeri şi militari, oameni de cultură şi studenţi.
Cu o zi înainte de hramul Catedralei mitropolitane din Sibiu, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ a avut loc un simpozion ştiinţific, prin care a fost comemorat părintele profesor Ene Branişte, la 100 de ani de la naştere. Au participat Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, profesori de Teologie Liturgică de la mai multe facultăţi din ţară, cadre didactice, doctoranzi, preoţi şi studenţi.
În după-amiaza zilei, la Sala Thalia a avut loc un concert de colinde şi cântece tradiţionale transilvănene susţinut de Ioan Bocşa şi Ansamblul „Icoane“ din Cluj-Napoca. La eveniment au participat şi IPS Mitropolit Laurenţiu, decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu, pr. prof. dr. Aurel Pavel, pr. prof. dr. Dumitru Abrudan, protopopi, preoţi şi credincioşi.
Momentul cultural a fost urmat de slujba Privegherii de la Catedrala mitropolitană, slujbă oficiată de PS Episcop Andrei Făgărăşanul, protopopi din Arhiepiscopia Sibiului şi toţi preoţii din Sibiu şi împrejurimi. La slujbă au participat IPS Mitropolit Laurenţiu, prefectul de Sibiu Ovidiu Sitterli, preşedintele Consiliului Judeţean Ioan Cindrea, rectorul Academiei Forţelor Terestre „Nicoale Bălcescu“ generalul Ghiţă Bârsan şi alţi oaspeţi.
Slujba Litiei a fost oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu, PS Episcop Andrei Făgărăşanul şi soborul de preoţi. După Litie, racla cu moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna a fost scoasă în procesiune prin centrul istoric al Sibiului.
La eveniment au participat militari din Garnizoana Sibiu, studenţi ai academiei militare amintite, care au purtat făclii aprinse, corul teologilor sibieni condus de pr. lect. dr. Sorin Dobre, soborul de ierarhi şi preoţi, precum şi câteva sute de credincioşi.
La întoarcerea în Catedrala mitropolitană, IPS Mitropolit Laurenţiu s-a adresat sutelor de credincioşi participante la procesiunea religioasă şi a subliniat ajutorul primit în ultima perioadă de la Sfântul Ierarh Andrei Şaguna în lucrarea bisericească din Ardeal.
„Astăzi, ierarhi, preoţi, credincioşi şi Armata i-am adus prinos de mulţumire lui Dumnezeu şi cinstire celor doi sfinţi. Nu am limitat procesiunea doar în jurul Catedralei, nu am limitat lucrarea pe care Dumnezeu o lucrează prin sfinţii Săi doar la lăcaşul unde sălăşluiesc moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, ci am vrut să fie cuprinsă în această manifestare duhovnicească şi cetatea noastră. Prin aceasta am dorit ca oraşul nostru să fie o cetate sfântă, un loc unde Dumnezeu este preamărit de cei care vieţuiesc într-însa“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Lucrarea Sfântului Andrei Şaguna
În ziua hramului, pe 30 noiembrie, alături de cei doi ierarhi de la Sibiu, au mai oficiat Sfânta Liturghie şi Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi Preasfinţitul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Răspunsurile liturgice au fost date de corala „Timotei Popovici“ a Catedralei mitropolitane. Şi la această slujbă au participat oficialităţile amintite, alături de conducerea Universităţii „Lucian Blaga“, de politicieni şi alţi oaspeţi de seamă.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Episcop Siluan, care a subliniat rolul Sfântul Ierarh Andrei Şaguna în emanciparea poporului român din Ardeal şi din Ungaria.
„Sfântul Ierarh Andrei Şaguna nu a contenit în ostenelile şi în râvna sa până când nu a reînfiinţat Mitropolia Ardealului şi a ridicat Episcopia de la acea vreme la rang de Mitropolie în anul 1864. A înzestrat nu doar Mitropolia Ardealului cu cele necesare, ci a făcut foarte multe şi pentru eparhiile sufragane. Şi-a dat seama că Şcoala este importantă în viaţa poporului şi de aceea a lucrat nu doar pentru înfiinţarea unui institut teologic şi a unuia pedagogic, care să-i formeze pe viitorii preoţi şi educatori, ci şi a peste 800 de şcoli generale. Preoţii erau socotiţi ca fiind şi profesori de religie, iar protopopii erau socotiţi inspectori pe probleme de învăţământ, în vreme ce episcopul era un fel de inspector general. Şi prin această lucrare şi-a dorit să lumineze şi să întărească pe preoţii şi credincioşii săi“, a spus PS Episcop Siluan.
Distincţii alese
La final, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit ierarhilor, oaspeţilor, protopopilor, preoţilor şi sutelor de credincioşi prezenţi şi a oferit Crucea Şaguniană pentru clerici PS Episcop Siluan şi arhimandritului Visarion Joantă, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului. Aceeaşi distincţie, dar pentru mireni, a fost oferită de ierarh prefectului Ovidiu Sitterli, preşedintelui Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, generalului Ghiţă Bârsan şi publicistului Emil Hurezeanu.
„Nimeni nu poate să conteste personalitatea deosebită a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, dar acum aducem mărturie că, mai presus de toate, tot ceea ce a împlinit s-a datorat faptului că L-a iubit pe Hristos şi în numele Său a făcut toate. Din acest motiv lucrările sale rămân până astăzi. Am simţit ocrotirea sa în acea linişte duhovnicească de care avem nevoie toţi“, a spus Părintele Mitropolit.
Sărbătoare la Cluj-Napoca
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Ierarhul a fost înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte preoţii slujitori ai Catedralei şi preoţi profesori de la cele două şcoli teologice ortodoxe din municipiu.
În cadrul cuvântului de învăţătură, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a vorbit despre misiunea apostolului care i-a creştinat pe români. Ierarhul a ilustrat virtuţile Sfântului Apostol Andrei, subliniind faptul că toţi creştinii ar trebui să-l ia drept model şi să fie misionari ai Domnului Iisus Hristos:
„Sfântul Apostol Andrei nu s-a mulţumit că el a aflat Izvorul Vieţii, ci s-a dus imediat să-i spună şi fratelui său acest lucru. Noi, fiecare după puterile noastre, fie cu cuvântul, dar mai ales cu fapta, trebui să fim misionarii Domnului Iisus Hristos. În perioada interbelică, un mare intelectual român, Simion Mehedinţi, a scris o carte intitulată «Creştinismul românesc». El era convins că vocaţia misionară pe care a avut-o Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, ar trebui să o avem şi noi, fiecare în parte“. La finalul slujbei IPS Părinte Mitropolit a oficiat hirotesia întru arhimandrit a stareţului de la Mănăstirea Nicula, Nicolae Moldovan.
Cu ocazia zilei de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei şi-a serbat ocrotitorul spiritual. Cu acest prilej, după terminarea Sfintei Liturghii, la reşedinţa mitropolitană, întregul Centru Eparhial, preoţi, profesori de la Facultatea de Teologie şi Seminarul Teologic Ortodox din Cluj, academicieni, autorităţi locale şi judeţene l-au felicitat şi i-au urat IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei mulţi şi fericiţi ani şi păstorire rodnică în slujba lui Hristos şi a Bisericii Sale.
Sfântul Andrei, prăznuit la Mănăstirea Bobota
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“, Bobota. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul Cristian Inachiş, care a fost hirotonit duminică preot pe seama Parohiei Romita, Protopopiatul Zalău. Această zi a fost cu atât mai emoţionantă cu cât PS Petroniu şi-a serbat ziua de naştere, împlinind 48 de ani.
PS Petroniu a arătat importanţa prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, zi în care este sărbătorită unitatea spirituală a poporului român, cu o zi înaintea sărbătoririi unităţii naţionale a ţării, înfăptuită la 1 decembrie 1918. „Cei doi lianţi care au legat provinciile ţării noastre au fost limba română şi credinţa ortodoxă“, a spus ierarhul care a amintit că paraclisul de iarnă al mănăstirii Bobota închinat Sfântului Ierarh Andrei Şaguna a primit o părticică din moaştele acestui mare mitropolit al Transilvaniei prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.
PS Petroniu a vorbit apoi despre viaţa Sfântului Andrei, amintind şi activitatea apostolului în Scythia Minor şi moartea martirică din Patras, Grecia.
„Ca şi creştini, noi trebuie să urmăm îndemnul Mântuitorului «sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi». Cei care nu pot să ajungă atât de aproape de Dumnezeu, măcar să se străduiască, fiindcă Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Noi toţi am fost aduşi la existenţă de către Dumnezeu pentru a ajunge după această viaţă trecătoare în Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să ne străduim fiecare după putinţă pentru a dobândi mântuirea sufletului“, spus PS Petroniu care i-a îndemnat pe credincioşi să împlinească poruncile lui Dumnezeu, să se ferească de păcat, să săvârşească fapte bune şi să se îndrepte prin pocăinţă şi prin mărturisirea păcatelor.
În continuare, stareţul mănăstirii, pr. Mina a mulţumit PS Părinte Petroniu pentru prezenţa sa, în al doilea an consecutive, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei şi a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, în mijlocul obştii de la Mănăstirea Bobota.
Hram de la Dej
Preasfinţitul Vasile-Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Apostol Andrei“ din Dej, cu ocazia hramului. În cadrul cuvântului de învăţătură, PS Episcop Vasile Someşanul a vorbit despre misiunea apostolilor şi ucenicilor de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu.
„Această lucrare, prin voinţa Întemeietorului Bisericii, a Domnului nostru Iisus Hristos, a fost făcută, cunoscută şi răspândită în lumea întreagă prin aceia pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a chemat şi i-a ţinut aproape de El pe tot parcursul lucrării sale publice de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu şi de întemeiere a Bisericii. Este vorba despre Sfinţii Apostoli care au avut această şansă de a fi martorii oculari la tot ceea ce a săvârşit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, iar prin puterea Duhului Sfânt au fost pregătiţi să-i urmeze Lui prin mărturisirea lumii, Adevărul de care ei au fost cuprinşi cu întreaga fiinţă a lor“, a arătat PS Episcop Vasile Someşanul.
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a liturghisit şi a predicat la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei“ din Berinta, judeţul Maramureş, cu ocazia hramului. În cadrul Sfintei Liturghii diaconul Viorel Pop a fost hirotonit întru preot misionar pe seama Protopopiatului Satu Mare cu slujire la Mănăstirea Marius. După Sfânta Liturghie, ierarhul a instalat pe noua stareţă a mănăstirii, pe monahia Ilaria Benzar.