Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hrană zilnică pentru 50 de persoane defavorizate din Sibiu
Pentru al şaselea an consecutiv, Fundaţia „Papageno“ din Elveţia sprijină cantina socială de la Biserica „Naşterea Domnului“ din Sibiu, printr-un ajutor financiar acordat pe o perioadă de şase luni. Începând cu 1 noiembrie şi până în aprilie 2014, masa caldă zilnică pentru cele 50 de persoane defavorizate din Sibiu este oferită cu sprijinul fundaţiei elveţiene. Deschiderea parteneriatului pentru următoarele şase luni a avut loc vineri, 1 noiembrie, la demisolul bisericii, unde se află cantina socială. Prin proiectul „Dăruind vei dobândi“, parohul şi protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, împreună cu o mână de voluntari din parohie, se străduiesc să ofere hrană la 50 de persoane vulnerabile social. Anul acesta se împlinesc şase ani de când în sprijinul lor au venit elveţienii de la Fundaţia „Papageno“, care asigură masa pentru şase luni din an.
La deschiderea parteneriatului pentru acest an au fost prezenţi: Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Nicolae Rusu, protopopul Ioan Coşa, reprezentanţii Fundaţiei „Papageno“ şi alţi oaspeţi.
În cuvântul inaugural, părintele Coşa le-a mulţumit partenerilor pentru încrederea acordată proiectului desfăşurat în toţi aceşti ani şi pentru ajutorul important.
Pr. Coşa a mulţumit şi Arhiepiscopiei Sibiului, care, prin Departamentul Social, sprijină cantina cu alimente în celelalte şase luni din an.
„Reprezentanţii Fundaţiei «Papageno» au investit încredere în proiectul nostru, dar şi susţinere financiară şi totodată o asistenţă socială desfăşurată de şase ani, aici, în parohia noastră. Am primit de la dumnealor, pe lângă ajutorul financiar pentru alimente, şi aparate de gătit, de curăţat vesela, mobilier şi multe alte obiecte, pentru care trebuie să fim recunoscători“, a spus pr. Coşa.
Dragostea faţă de aproapele
PS Episcop Andrei a transmis tuturor binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi a subliniat faptul că jertfa adusă de binefăcătorii de la cantina socială este primită de Dumnezeu şi va fi răsplătită pe măsură.
„Cu toţii suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu, indiferent de convingerea religioasă pe care o avem. La uşa Bisericii bat toţi cei care cred în Dumnezeu, iar El îi milostiveşte prin mâinile celor harnici şi darnici. Cei care dăruiesc aproapelui din puţinul lor, dăruiesc lui Dumnezeu“, a spus PS Episcop Andrei.
Pe lângă acest proiect social, la Biserica „Naşterea Domnului“ din Sibiu se desfăşoară şi un program de voluntariat, prin care profesori din oraş oferă meditaţii gratuite elevilor din parohie la mai multe discipline.