Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Iaşul, oraş al serviciilor, bazat pe cunoştinţe“
▲ Firma Haute Europe, la comanda Primăriei Iaşi, a realizat trei variante de dezvoltare social-economică a oraşului Iaşi, una bazându-se pe inteligenţa ieşenilor, a doua pe dezvoltarea oraşului ca centru interregional şi a treia pe calitatea de oraş industrial modern a Iaşului ▲ La acestea se adaugă dezvoltarea prin intermediul turismului, Iaşul deţinând un impresionant număr de obiective turistice de interes internaţional ▲ Primul scenariu, „Oraş al serviciilor, bazat pe cunoştinţe“, are în vedere, în primul rând, cele şase universităţi din oraş şi studiile universitare şi postuniversitare oferite de acestea celor 80 de mii de studenţi ▲ În numerele viitoare, vom prezenta şi celelalte scenarii de dezvoltare a Iaşului ▲
Municipiul Iaşi şi-a conturat strategia de dezvoltare Orizont 2020, realizată de firma olandeză Haute Europe. Zilele trecute, strategia a fost tradusă în limba română şi publicată pe pagina de internet a primăriei, fiecare persoană interesată având posibilitatea să îşi dea cu părerea despre ea. În perioada următoare, strategia va trebui să intre în dezbaterea Consiliului Local, iar consilierii vor aproba cu votul lor dacă este sau nu bună pentru Iaşi. Realizatorii studiului au stabilit trei scenarii de dezvoltare social-economică a oraşului Iaşi, la care se adaugă un al patrulea scenariu, bazat pe dezvoltarea turismului, ce interacţionează cu celelalte trei scenarii. Primele trei scenarii pentru Iaşi sunt: 1 - Oraş al serviciilor, bazat pe cunoştinţe: dezvoltarea unei economii bazate pe tehnologii informaţionale şi servicii de instruire, 2 - Oraş comercial interregional: folosind la maximum poziţia de frontieră cu UE şi 3 - Oraş industrial modern: extinderea poziţiei puternice pe care oraşul o are în unele domenii ale producţiei către alte domenii ale lanţului de producţie. Potrivit realizatorilor studiului, scenariile sunt stabilite pe baza potenţialului oraşului Iaşi şi sunt discutate cu organizaţiile şi companiile din Iaşi. Ele nu sunt exclusive, doar că fiecare scenariu se focalizează pe un sector economic diferit. În timp ce primul scenariu se focalizează pe dezvoltarea economiei bazate pe cunoştinţe/inteligenţa umană, al doilea scenariu se focalizează pe comerţul interregional, şi al treilea scenariu, pe industria modernă. Dezvoltarea turismului va fi inclusă în toate cele trei scenarii, pentru că Iaşul are un potenţial turistic enorm şi turismul este considerat a fi o opţiune „fără regrete“. Oraş bazat pe cunoştinţe Primul scenariu, „Oraş al serviciilor, bazat pe cunoştinţe“, are în vedere, în primul rând, cele şase universităţi din oraş şi studiile universitare şi postuniversitare oferite de acestea celor 80 de mii de studenţi, precum şi pe nivelul relativ înalt de educaţie al acestora, ceea ce înseamnă că şi forţa de muncă este calificată. De asemenea, scenariul acesta se bazează şi pe colaborarea academică existentă în prezent, precum şi pe colaborarea dintre companii şi universităţi, care s-a dezvoltat tot mai mult în ultima perioadă. Iaşi, un Silicon Valley al României Prin concentrarea întregului lanţ de tehnologii informaţionale, spun realizatorii studiului, oraşul Iaşi se va dezvolta într-un Silicon Valley al României. Multe dintre companiile naţionale şi internaţionale vor stabili sediile lor din Europa de Est în Iaşi, pentru a se situa aproape de cercetările academice şi forţa de muncă calificată, care este destul de ieftină, având în vedere standardele Europei de Vest. Drumurile directe şi conexiunile aeriene către destinaţii naţionale şi internaţionale asigură o modalitate rapidă de a călători între principalele centre economice din toată Europa. Istoria oraşului Iaşi, precum şi moştenirea sa culturală acordă regiunii un climat atractiv în care oamenii tineri şi moderni fac un schimb de idei şi stimulează inovaţia. Alături de tehnologiile informaţionale, oraşul Iaşi va deveni incubatorul românesc al industriei creative. Oraşul deja găzduieşte companii creative şi bine-cunoscuta săptămână a modei, aceasta fiind difuzată chiar şi de Fashion TV Internaţional. Această săptămână a modei se va transforma într-un eveniment major al modei în Europa de Est şi mulţi designeri vor porni o afacere în oraş. Combinaţia dintre industria tradiţională textilă şi un sistem educaţional bun contribuie la dezvoltarea unui lanţ interesant în ceea ce priveşte designul şi producţia de textile. Iaşul, la concurenţă cu Paris ori Milano Într-un context internaţional, oraşul Iaşi intră în competiţie cu Milan şi Paris pentru titlul de capitală europeană a modei. Urmând creşterea sectorului tehnologiilor informaţionale şi a sectorului financiar, companiile de asigurări şi servicii bancare vor ajunge la Iaşi, deşi e puţin probabil că se va putea dobândi poziţia de centru financiar românesc. Municipalitatea preferă concentrarea comerţului cu amănuntul în zona centrală a oraşului. Construirea noilor mall-uri va avea loc în oraşul Iaşi. Aceasta are ca rezultat un centru modern şi activ, care atrage populaţia locală şi străinii. Funcţia centrului oraşului va deveni şi mai importantă prin concentrarea în zona centrală a hotelurilor, restaurantelor şi a barurilor. Condiţiile necesare Pentru a fi dezvoltat acest scenariu, realizatorii studiului au identificat şi o serie de condiţii care vor trebui îndeplinite. În primul rând, este vorba de dezvoltarea spiritului antreprenorial al ieşenilor, de susţinerea IMM-urilor în pornirea de afaceri, scrierea unui business plan şi de pregătirea personalului, de cooperarea bună dintre diferitele sectoare şi mediul de afaceri, precum şi de realizarea unui parteneriat durabil între universităţi şi mediul de afaceri. O altă condiţie este stabilizarea migraţiei, în prezent fenomenul migraţiei având un nivel destul de ridicat, precum şi realizarea unui centru al oraşului plăcut, oferind astfel diferite posibilităţi pentru dezvoltarea comerţului cu amănuntul. De asemenea, realizatorii studiului au propus construirea unui nou centru de conferinţe şi expoziţii pentru organizarea diferitor evenimente, spectacole, concerte, târguri. În ceea ce priveşte infrastructura, s-a propus realizarea de conexiuni rapide pentru pasageri între oraşul Iaşi şi alte centre comerciale internaţionale, cu ajutorul transportului feroviar, aerian sau rutier, precum şi dezvoltarea infrastructurii tehnologiei informaţionale în regiune. Din punct de vedere al dezvoltării urbane, realizatorii studiului au spus că una dintre condiţii este construirea de clădiri înalte, de tipul State of the Art (la cel mai avansat nivel de dezvoltare), pentru a atrage companii naţionale şi internaţionale, construirea de clădiri pentru birouri de clasa întâi de diferite dimensiuni şi amenajarea unui centru al oraşului plăcut, cu zone destinate pietonilor, atelierelor, magazinelor, restaurantelor, barurilor, teraselor etc. Riscurile acestei strategii Realizatorii studiului au arătat, totuşi, şi unele riscuri pe care municipalitatea va trebui să şi le asume în cazul în care va merge pe acest scenariu. În primul rând, este vorba de migraţia forţei de muncă spre regiuni mai bogate ale ţării sau ale Europei şi Americii, dependenţa de schimbările economice ce au loc pe plan naţional şi internaţional. De asemenea, şi diferenţa enormă dintre generaţiile mai în vârstă, care sunt orientate către industrie şi cele tinere, orientate spre servicii şi inovaţie. Potrivit realizatorilor studiului, aici ar fi probleme în ceea ce priveşte salarizarea, existând diferenţe considerabile între cele două clase. Un alt risc ar fi şi creşterea preţurilor la proprietăţile imobiliare, şi aşa foarte scumpe în momentul de faţă.