În data de 19 noiembrie, în sala de ședințe „Episcop Melchisedec” a Centrului eparhial de la Roman, s‑a desfășurat ședința Biroului eparhial de asistență socială de la Sectorul social‑filantropic și
Ierarhi titulari pentru două eparhii românești din diasporă
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit vineri, 25 octombrie 2024, în ședință de lucru în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul sesiunii de lucru, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a fost ales Arhiepiscop ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania a fost ales Episcop ortodox român al Irlandei și Islandei.
Lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au fost precedate, conform tradiției liturgice, de săvârșirea slujbei de Te Deum în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei de către Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După slujba de mulțumire, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a dat citire, în Aula Magna, apelului nominal.
Constatând prezența statutară a membrilor Sfântului Sinod, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a declarat deschisă ședința de lucru, menționând totodată programul, punctele aflate pe ordinea de zi, componența comisiilor sinodale și repartizarea lucrărilor înscrise în vederea aprobării de către plen.
În continuare, lucrările în plen au fost suspendate, ierarhii întrunindu-se în comisiile sinodale, în mai multe săli ale Palatului Patriarhiei, pentru întocmirea referatelor privind problemele repartizate fiecăreia. Astfel, Comisia pastorală, monahală și socială s-a întrunit în Salonul „Sfântul Ioan Casian”; Comisia teologică, liturgică și didactică s-a întrunit în Salonul „Sfântul Niceta de Remesiana”; Comisia canonică, juridică și pentru disciplină s-a întrunit în Salonul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, iar Comisia pentru comunități externe, relații interortodoxe, intercreștine și interreligioase, în Salonul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.
După reluarea ședinței în plen, a avut loc alegerea Arhiepiscopului ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a Episcopului ortodox român al Irlandei și Islandei, alegeri prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În postul vacant de Arhiepiscop al Marii Britanii și Irlandei de Nord a fost ales prin vot secret Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu 43 de voturi valid exprimate. De asemenea, în postul vacant de Episcop al Irlandei și Islandei a fost ales prin vot secret Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, cu 43 de voturi valid exprimate.
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările revărsate asupra sa și și-a exprimat recunoștința față de Patriarhul României și de ceilalți ierarhi: „În acest an se împlinesc 60 de ani de la înființarea primei și, pentru mult timp, singurei parohii ortodoxe românești din Londra, «Sfântul Gheorghe», cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina. Astăzi, după șase decenii, vorbim despre această eparhie nou-înființată care are peste 63 de parohii, mănăstiri și schituri. Este un început nou. Îmi asum această responsabilitate și sunt foarte recunoscător, dar în același timp sunt copleșit. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române mi-a acordat vot de încredere pentru a-mi începe misiunea în eparhia unde se află la ora actuală cei mai mulți români din diaspora românească. Voi încerca să o slujesc cu dragoste, blândețe, bunătate, responsabilitate, seriozitate, jertfelnicie și dăruire”.
La rândul său, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania și-a exprimat recunoștința pentru alegerea în această nouă demnitate: „Dau slavă lui Dumnezeu pentru că, la un răstimp destul de scurt, mă aflu din nou în fața membrilor Sfântului Sinod care, și de data aceasta, îmi acordă un vot de încredere și de deplină responsabilitate. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toată binecuvântarea pe care a revărsat-o asupra mea și pentru anul acesta de slujire. Sunt cel din urmă hirotonit, iar Dumnezeu a rânduit, prin lucrarea Sfântului Duh, să poposesc în cea mai tânără eparhie din cuprinsul Patriarhiei Române. Am fost rânduit de mai multe ori, pe parcursul acestui an, să slujesc în Episcopia Ortodoxă Română a Irlandei și Islandei, și chiar dacă numărul de parohii nu este unul impresionant, există aici preoți râvnitori și credincioși dăruiți. Am încercat pe parcursul acestui an, ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, să rămân în ascultare deplină față de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, care îmi este părinte duhovnicesc. Mulțumesc, Preafericite Părinte Patriarh Daniel, pentru toată dragostea pe care mi-ați arătat-o pe parcursul acestui an și al anilor pe care i-am petrecut în ascultarea de stareț al Mănăstirii Crasna din județul Prahova”.
Patriarhul României i-a felicitat pe cei doi ierarhi aleși, dorindu-le slujire rodnică și ajutor de la Dumnezeu în păstorirea credincioșilor ortodocși români din diasporă.
Lucrările Sfântului Sinod continuă fiind prezentate referatele comisiilor sinodale de către raportorii acestora.
Preasfinţitul Părinte Atanasie de BogdaniaPreasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a născut în 17 ianuarie 1982, la Chișinău. În anul 2000 a absolvit Liceul real din capitala Republicii Moldova, participând la mai multe stagii de pregătire în Statele Unite ale Americii şi Franţa. În perioada 2006-2010 a urmat studiile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” de la Paris, iar între anii 2010 și 2012, pe cele de master în Teologie practică (Drept canonic) la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, finalizate cu disertaţia „Principii de teologie canonică în diasporă, cu referire specială la Italia”. În anul 2008 a fost tuns rasofor, primind numele de Dionisie, în anul următor fiind hirotonit diacon, apoi preot pe seama paraclisului Centrului eparhial de la Roma. La 21 aprilie 2011 a fost tuns ieromonah pe seama Mănăstirii Bivongi, primind numele de Atanasie. În acelaşi an a fost ridicat la rangul de protosinghel, iar în 2013 a primit hirotesia în arhimandrit. În cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a îndeplinit funcţiile de secretar eparhial, consilier administrativ-bisericesc, exarh al mănăstirilor din eparhie şi vicar eparhial. A participat la numeroase conferinţe şi colocvii de teologie naţionale şi internaţionale, în cadrul cărora a susţinut lucrări şi referate ştiinţifice. A publicat editoriale, reportaje, articole și studii în presa bisericească, precum și în volume omagiale, aniversare sau tematice, semnând şi lucrarea de autor „Cuvinte de folos pentru vremuri de încercare, în zece slove, pentru suflet folositoare” şi „Particolarità canoniche e giuridiche nella Diocesi Ortodossa Romena d’Italia/ Le sfide della Diaspora Ortodossa”, în volumul „Ius Ecclesiasticum/ In the life of the Church”. |
Preasfinţitul Părinte Nectarie de BretaniaPreasfinţitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, s-a născut la data de 11 ianuarie 1980. În perioada 1996- 2001 a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Monahal „Episcop Chesarie Păunescu” de la Mănăstirea Cernica. Între anii 2002 și 2006 a urmat cursurile de licenţă ale Institutului de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” din Paris, continuate cu cursurile de masterat ale aceluiaşi institut între anii 2006 și 2008. Din anul 2012 este doctor în Teologie al Institutului de Teologie Ortodoxă parizian cu teza „Le sacrament de la pénitence - l’histoire du rite en Roumanie et sa théologie dans l’Église Orthodoxe”. În anul 2000 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Crasna din judeţul Prahova, în acelaşi an fiind hirotonit ierodiacon, pe seama aceluiaşi aşezământ monahal. În perioada 2002-2006 a slujit ca ierodiacon la Reşedinţa Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. În 2006 a primit hirotonia întru ieromonah pe seama Mănăstirii Crasna, ocupând şi funcţia de stareţ al ei din 2010 până în anul 2017, când a fost transferat canonic în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, unde a ocupat funcţiile de Exarh al mănăstirilor din eparhie, respectiv de vicar eparhial. În anul 2013 a fost hirotesit protosinghel, iar în anul 2018, arhimandrit. În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 4 iulie 2023 a fost ales în postul de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, cu 38 de voturi valid exprimate, iar la 16 septembrie 2023 a fost hirotonit întru arhiereu în Catedrala ortodoxă românească „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris de un sobor de ierarhi români, condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale. A participat la numeroase conferinţe şi colocvii de teologie naţionale şi internaţionale, în cadrul cărora a susţinut lucrări şi referate ştiinţifice, publicate ulterior în periodice de specialitate. De asemenea, a publicat mai multe lucrări de autor, anume „Taina Bisericii - Universul Îndumnezeirii omului”; „Le sacrament de la pénitence - l’histoire du rite en Roumanie et sa théologie dans l’Église Orthodoxe”, fiind coordonator principal al volumului aniversar „Părintele Nicodim şi Mănăstirea Crasna la ceas aniversar”. |