Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Ierarhii din Oltenia la şedinţa Sfântului Sinod
Ierarhii Bisericii din Oltenia, Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şi Preasfinţitul Emilian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, participă astăzi la şedinţa solemnă a Sfântului Sinod de la Palatul Patriarhiei. Tema abordată la această întrunire este "2010 - Anul Omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti". La şedinţa prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi prezent şi Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic.
(Gh. Cioiu)



.jpg)
