„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Ieşenii de la „Sfântul Pantelimon“ l-au sărbătorit ieri pe Doctorul fără de arginţi
Biserica „Sf. M. Mc. Pantelimon“ - Tg. Cucu Iaşi a fost neîncăpătoare ieri, de ziua hramului. Programul liturgic a început duminică seara, cu slujba Vecerniei, continuând în ziua de hram cu slujba Aghezmei, a Utreniei, a Acatistului şi a Sfintei Liturghii, după care a fost oficiată slujba de pomenire a ctitorilor.
Credincioşii parohiei „Sf. M. Mc. Pantelimon“ - Tg. Cucu din Protopopiatul Iaşi 1 şi-au cinstit ieri ocrotitorul. Serbarea hramului a început duminică, 26 iulie 2009, cu Vecernia unită cu Litia, oficiată de un sobor de preoţi. Predica de la finalul acestei slujbe a fost ţinută de pr. prof. dr. Ioan Cristinel Teşu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Ieri-dimineaţă programul liturgic a început cu slujba Aghezmei, urmată de cea a Utreniei, a Acatistului şi a Sfintei Liturghii. După citirea Sfintei Evanghelii, pr. protopop Constantin Andrei a vorbit despre semnificaţia pericopei evanghelice citite în ziua prăznuirii Sf. M. Mc. Pantelimon, dar şi despre exemplul de credinţă şi mucenicie al acestuia. „Minunile săvârşite de Sf. M. Mc. Pantelimon cu puterea lui Dumnezeu şi mărturisirea credinţei în Hristos au determinat şi pe alţii să creadă cu adevărat în Hristos şi să lase credinţa păgână. Acesta era motivul pentru care creştinii erau urâţi“, a spus pr. Constantin Andrei. Pr. paroh Ovidiu Ciubotaru a mulţumit părintelui protopop Andrei, care şi-a serbat ieri ziua de naştere, pentru prezenţă, apreciind în acelaşi timp sprijinul pe care preacucernicia sa l-a acordat, de-a lungul timpului, Bisericii „Sf. M. Mc. Pantelimon“. Biserică ridicată de medicii şi farmaciştii din Iaşi După Sfânta Liturghie, credincioşii prezenţi s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Sf. M. Mc. Pantelimon şi la moaştele Sf. M. Mc. Haralambie. „Am venit la această biserică pentru a-l cinsti şi a mă ruga la Sf. Pantelimon, Doctor fără de arginţi, care vindecă toate bolile. De 30 de ani vin la această biserică, dar mai ales în ziua hramului i se cuvine Sfântului cinstire“, a declarat Maria Brumă, din Iaşi. „Întotdeauna vin la hramul acestei biserici. Am aprins o lumânare, am dat un pomelnic la sfântul altar. Mă rog pentru sănătate şi ajutor, dar şi pentru cei adormiţi. Sf. Pantelimon ne ajută când ne rugăm cu credinţă“, a mărturisit Zânica Alexa. Biserica „Sf. M. Mc. Pantelimon“ a fost zidită în anul 1805 pe amplasamentul unei mai vechi bisericuţe cu hramul „Sf. Haralambie“. Primul sfânt lăcaş, cu hramul „Sf. Haralambie“, fusese zidit în anul 1762 de mai mulţi negustori din zonă pe locul unui cimitir şi, posibil, pe locul unei mai vechi biserici. Actuala biserică a fost ridicată de medicii şi farmaciştii din Iaşi, vechiului hram, „Sf. Haralambie“, adăugându-i-se cel al Sfântului Pantelimon. Sfinte lăcaşuri închinate Doctorului fără de arginţi De sărbătoarea Sf. Pantelimon şi-au cinstit ocrotitorul Cabinetul Stomatologic „Sf. Pantelimon“ din cadrul Centrului Medical „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, înfiinţat în anul 1993, şi Cabinetul Stomatologic „Sf. Pantelimon“ din Dorohoi, înfiinţat în anul 1999. De asemenea, ieri s-a aflat în sărbătoare Paraclisul Secţiei de Ergoterapie a Spitalului de Boli Psihice Socola din Iaşi, precum şi parohiile Aroneanu Moldoveni şi Pahomia din Protopopiatul Iaşi 2. În sărbătoare au fost şi capela Spitalului Municipal din Oneşti, cea a căminului-spital din Hârlău şi cea a Centrului de îngrijire şi asistenţă Tg. Neamţ, ce aparţine de parohia „Sf. Voievozi“ din Tg. Neamţ. Şi Biserica „Sf. M. Mc. Pantelimon“ din curtea Spitalului Moineşti a îmbrăcat ieri haine de sărbătoare. Sfântul lăcaş din lemn a fost ridicat în mai puţin de o lună de firma Rustic, din Baia Mare. Parohiile Mănăstirea Doamnei, din Protopopiatul Botoşani, şi Başeu - Hudeşti, din Protopopiatul Darabani, şi-au serbat, de asemenea, ocrotitorul. În Protopopiatul Bârlad şi-a serbat al doilea hram, „Sf. M. Mc. Pantelimon“, biserica închinată Sf. Nicolae, din Bârlad, iar în Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc a fost sărbătoare în parohia Broşteni 2.