După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Imne şi poezii dedicate Maicii Domnului la Moniom
Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Parohia Moniom, Episcopia Caransebeşului, prin preotul paroh Adrian Mager, şi-a intensificat, în preajma sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, activităţile catehetice dedicate tinerilor şi copiilor. La programul de rugăciuni, cântări şi poezii dedicate Maicii Domnului au participat mai mulţi preoţi din zona Reşiţei, împreună cu tinerii coordonaţi de aceştia, printre care pr. insp. dr. Nichifor Tănase de la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Reşiţa Montană, pr. Daniel Ţăpârdea de la Biserica "Sf. Vasile cel Mare" din Reşiţa Moroasa-Luncă, pr. Valentin Popovici de la Parohia Câlnic, la care s-a adăugat şi Grupul vocal "Câlniceana" al Casei de Cultură din Câlnic, instruit de prof. Ana Jura.
Activităţile fac parte din cadrul proiectului "Sinopticii" desfăşurat pe zona a II-a a oraşului Reşiţa în colaborare cu parohiile sus-menţionate. Astfel, proiectul naţional "Hristos împărtăşit copiilor" se desfăşoară cu succes şi în parohii mai mici, precum cea din Moniom, în care dragostea şi ataşamentul faţă de valorile cultural-spirituale se manifestă cu acelaşi interes. La activitatea desfăşurată a participat un însemnat număr de credincioşi, dornici să vadă şi să asculte cu interes copiii şi tinerii implicaţi în acest demers catehetic. Programul a debutat în lăcaşul de cult al parohiei, în ajunul sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, cu slujba Paraclisului Maicii Domnului, apoi au avut loc activităţile cultural-artistice pregătite de copii. Prin versuri şi cântece, copiii şi credincioşii prezenţi şi-au arătat credinţa că Maica Domnului este mijlocitoarea mântuirii noastre şi astfel un model demn de urmat în societatea noastră, în criză de modele autentice. "Am subliniat în cadrul activităţilor că în viaţa duhovnicească a credincioşilor ortodocşi Maica Domnului este prezentă ca model de sfinţenie, de iubire maternă, ascultare smerită şi de tărie a credinţei, precum şi de suportare a încercărilor cu nădejde", ne-a spus părintele paroh Adrian Mager. Învăţăm unii de la alţii Manifestările de la Moniom au fost o bună ocazie pentru copii de a se ruga împreună, de a lega prietenii, de a-şi consolida dragostea faţă de aproapele şi de a-şi întări credinţa. "Coordonatorii proiectului au avut posibilitatea, la rândul lor, de a învăţa unii de la alţii lucruri folositoare pe viitor în relaţiile lor cu tinerii şi, astfel, să iniţieze noi şi ample proiecte spre folosul sufletesc şi trupesc al tuturor. Cum în micuţa Parohie Moniom alte activităţi sunt foarte rare, acţiunile desfăşurate pe plan cultural-pastoral au întotdeauna susţinerea tuturor credincioşilor, bucuroşi să-i încurajeze pe copii şi pe nepoţi să participe la astfel de manifestări moral-educative", ne-a mai spus părintele paroh.



.jpg)
