Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Implementarea în parteneriat a proiectului „România - băieţi pe picioare“
Astăzi va veni la Iaşi o delegaţie din partea AUCI (Asociaţia Universitară de Cooperare Internaţională) - Italia, pentru a purta discuţii cu reprezentanţii Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă", în legătură cu implementarea în parteneriat a unui proiect numit "România - băieţi pe picioare", care vizează persoanele care handicapul lipsei unuia sau a mai multor membre, cu vârsta între 20-40 ani. Din delegaţia AUCI vor face parte prof. dr. Pasquale de Sole, preşedintele asociaţiei, dr. Massimo Liberatori, dr. Franco Loreto Mele şi pr. Ilie Ursachi, preot la parohia San Gaetano din Roma. Astăzi după-amiază, dr. Massimo Liberatori va face consultaţii celor care au suferit o amputare şi care se încadrează în condiţiile amintite, pentru ca ulterior să primească protezele de care au nevoie. Pentru detalii, sunaţi la 0232-220.548 sau veniţi la sediul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" din str. Costachi Negri nr. 48, Iaşi. (pr. Iulian Negru)



.jpg)
