Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
În Biserica Ortodoxă se săvârşeşte Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite a fost oficiată miercuri, 17 februarie, pentru prima dată în acest an, în lăcaşurile de cult ortodoxe, informează Radio Trinitas, citat de BASILICA. Este una dintre slujbele specifice Postului Mare, a explicat părintele profesor universitar Nicolae Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti: „După rânduiala tipiconală bisericească, ea se săvârşeşte de luni până vineri inclusiv, dar în practică ea se săvârşeşte miercurea şi vinerea. Pregătirea pentru această Liturghie se face la o Liturghie anterioară, Liturghie deplină a Sfântului Vasile sau a Sfântului Ioan Gură Aur, când se scoate şi se sfinţeşte Sfântul Agneţ. Dacă ar fi să apreciem, după cum precizează şi manualele de Liturgică, Liturghia este mai mult un ritual de împărtăşire, care se face cu foarte multă solemnitate şi în acelaşi timp cu foarte multă interiorizare. Ea este foarte frumoasă fiindcă are un ritual deosebit, cântările îndeamnă la smerenie şi se potriveşte foarte bine pentru atmosfera Postului Mare“.



.jpg)
