În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
În „dosarul permiselor“ apar oameni politici, afacerişti şi chiar jurnalişti
La Curtea de Apel din Târgu Mureş s-au reluat, ieri, audierile în dosarul filierei de eliberare frauduloasă a permiselor de conducere de la SPCRPCIV Argeş. Cu o zi în urmă, audierile au durat până în jurul orei 20:00, întrucât cei 22 de inculpaţi aflaţi în arest preventiv au decis să renunţe la cină pentru ca dezbaterile să avanseze. Până în prezent au fost audiaţi comisarul-şef Gheorghe Codruţ Vlăsceanu, fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCIV) Argeş, comisarul Mihai Crăciun, fostul şef al Biroului de Examinări din cadrul Serviciului de Înmatriculări, şi comisarul-şef Vasile Voinea, angajat în cadrul SPCRPCIV Argeş.
Toţi cei audiaţi au acuzat influenţele exercitate asupra serviciului de oameni politici, oameni de afaceri, angajaţi din justiţie, finanţe, administraţie, învăţământ, poliţie şi chiar de jurnalişti, pentru ca „protejaţii“ sau „piloşii“ (termeni folosiţi de inculpaţi - n.r.) să ia cu brio examenul pentru obţinerea permisului de conducere auto. Cei trei inculpaţi audiaţi au susţinut că în fiecare dimineaţă se făcea o listă cu cei protejaţi, că aproape zilnic se prezentau la examenul pentru permis 3-4 persoane cu pile şi că, la întocmirea listei contribuia majoritatea angajaţilor SPCRPCIV Argeş. Până acum, din toate declaraţiile date în faţa instanţei a reieşit că fostul prefect de Argeş, Ion Cârstoiu, actualmente subprefect, nu era străin de afacerea care se derula la acest serviciu. Din rechizitoriul întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, reiese că, în perioada 2006-iunie 2008, pe raza judeţului Argeş, cele 28 de persoane trimise în judecată, din care 22 în stare de arest preventiv, fac parte din grupul infracţional organizat care a acţionat în scopul obţinerii unor sume de bani pretinse şi primite de la mai multe persoane, pentru a le facilita obţinerea în mod fraudulos a permiselor de conducere.