Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
În smerenie, Sfântul Dimitrie ne adună la racla sa
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ne adună în jurul sfintelor sale moaşte prin smerenie. Cu Sfântul Dimitrie ne întâlnim în această smerenie filocalică, el lucrând cu fiecare închinător la racla sa, în ascuns, smerindu-se. „A fost un om de o rară şi profundă credinţă, de o mare gingăşie şi autentică modestie, un trăitor ales şi un om de o mare sensibilitate”, spune arhim. Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale.
Cuviosul Dimitrie a trăit întreaga viaţă în smerenie, socotindu-se pe sine mielul Păstorului Hristos. Biografia sa nu este foarte cunoscută, nu se ştie exact când s-a născut, nici când a trecut la cele veşnice. „S-a presupus că a trăit în veacul al XIII-lea, dar poate fi şi cu 100 de ani mai devreme. În orice caz, s-a păstrat în amintirea satului său natal, Basarabi, dincolo de Dunăre, tradiţia că era un om de o rară şi profundă credinţă, de o mare gingăşie şi autentică modestie. Era păstor de animale, ceea ce se întâmplă şi azi în satele din zona respectivă, oamenii câştigându-şi astfel existenţa. A fost un trăitor ales şi un om de o mare sensibilitate”, spune părintele Timotei Aioanei.
Viaţa lui, păstrată în vechile sinaxare, ne spune că, la un moment dat, trecând cu anumite treburi printr-un lan de grâu, a călcat peste ouăle dintr-un cuib aflat pe sol. „Şi-a luat canon de a merge desculţ pentru a-şi ispăşi în acest fel păcatul de a fi călcat peste cuibul respectiv. Acest lucru arată gingăşia lui, profunda sensibilitate şi trăirea lui. Astfel de oameni se întâlnesc foarte rar”, mai spune părintele Timotei Aioanei.
Mai târziu, s-a călugărit la schitul ce se afla într-o peşteră, nu departe de satul Basarabi, trăind în post, rugăciuni, privegheri şi în aspre nevoinţe. Pentru viaţa sa curată, Dumnezeu i-a arătat sfântului când va muri. S-a aşezat între lespezi de piatră, care i-au constituit mormântul, şi a rămas acolo, neştiut de nimeni, câteva sute de ani. Însă, în urma unei mari furtuni, apele Lomului au venit vijelioase şi au stricat aşezământul unde se aflau moaştele sfântului, aşezându-le undeva sub prundiş, în adâncul Lomului. „Acest lucru nu a rămas neobservat, pentru că Dumnezeu a hotărât ca ele să fie descoperite în mod minunat, la fel cum au fost descoperite şi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. O lumină strălucitoare, care se arăta mai ales noaptea, vestea celorlalţi că acolo, în apa Lomului, este o comoară ascunsă. Era de fapt o comoară mai valoroasă decât pungile cu aur sau pietrele preţioase. Şi Cuviosul Dimitrie s-a arătat unei fete oarbe, spunând că dacă părinţii ei vor scoate sfintele sale moaşte, ea se va vindeca. Aşa s-au aflat moaştele Cuviosului Dimitrie”, povesteşte părintele Timotei.
Moaştele au fost aşezate în biserica din sat, iar mai târziu duse la Ruse, unde unul dintre mărinimoşii domni ai Valahiei i-a construit o biserică. „În mod minunat, după semne şi întâmplări care au rămas în istoria locului, moaştele Cuviosului Dimitrie au ajuns la Bucureşti în anul 1774 şi au fost aşezate în Catedrala mitropolitană de atunci a Ţării Româneşti, devenită în anul 1925, în mod provizoriu, Catedrală patriarhală”, mai spune părintele Timotei.
A scăpat bucureştenii de ciumă
În jurul raclei Sfântului Cuvios Dimitrie s-au întâmplat nenumărate minuni. În vremea lui Vodă Caragea, sfântul a izbăvit oraşul de ciumă. „Mahalale întregi erau cuprinse de această molimă. Oamenii mureau, neavând nici o şansă să supravieţuiască. Doar scoaterea moaştelor Cuviosului Dimitrie pe străzile Bucureştilor a făcut să înceteze această boală. Atunci, datorită numeroaselor vindecări, a fost declarat ocrotitor al cetăţii Bucureştilor”, explică Marele Eclesiarh.
Un alt fapt minunat, consemnat de istoria Cetăţii, este acela că, în timpul Primului Război Mondial, un grup de soldaţi bulgari au încercat să fure moaştele Cuviosului Dimitrie. „Au intrat noaptea în catedrală, într-un moment de neatenţie, au luat moaştele şi au plecat cu ele către Dunăre, cu gândul să treacă dincolo, în teritoriul bulgar. Din senin, o ceaţă deasă - aşa cum s-a întâmplat şi în vremea luptei pe care a susţinut-o marele domn al Moldovei, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, la Podul Înalt de lângă Vaslui - i-a înconjurat pe soldaţii bulgari, care înaintau cu greu. Astfel încât soldaţii noştri au ajuns pe urmele lor şi au salvat moaştele Cuviosului Dimitrie, aducându-le din nou în catedrală, unde au fost aşteptate cu foarte mult entuziasm. Ceea ce arată că încă de pe atunci poporul a manifestat o adâncă evlavie faţă de Cuviosul Dimitrie.”
Sunt şi alte minuni ale sfântului pe care doar cei credincioşi le cunosc. Mulţi oameni i-au cerut ajutorul sfântului, care, într-o adâncă smerenie, i-a ajutat. „El a rămas în amintirea locuitorilor cetăţii Bucureştilor un sfânt de o mare simplitate, a rămas smerit până la capăt. Şi sărbătoarea lui a fost una smerită, în anumite situaţii chiar umilită în timpul regimului comunist, cum s-a întâmplat în anul 1989, când autorităţile comuniste n-au îngăduit ca sărbătoarea lui să aibă loc pe Dealul Patriarhiei. Catedrala a fost în 1989 închisă câteva zile, iar moaştele Sfântului Dimitrie mutate la o biserică din apropiere, la Biserica «Sfântul Nicolae» Vlădica. Dar este o vorbă care spune «să nu te pui niciodată cu sfinţii» şi o alta «cu sfinţii nu te poţi juca». Încercarea acestora de a umili s-a transformat în propria lor umilinţă, pentru că sfinţii sunt în preajma Mielului, a Mirelui, a Mântuitorului Hristos. Nu poţi să te pui niciodată cu ei. Ce s-a întâmplat îndată după umilinţele prin care au trecut moaştele Sfântului Dimitrie se ştie. La puţin timp după aceea, regimul comunist, care-i fusese împotrivă, a căzut.”
Întâlnirea Sfinţilor Dimitrie şi Parascheva la Bucureşti
Părintele Timotei Aioanei, ca unul care s-a bucurat de mângâierea celor doi mari sfinţi ai românilor, Sfântul Cuvios Dimitrie şi Sfânta Cuvioasă Parascheva, susţine că sunt mai multe similitudini între aceştia. „Sărbătorile lor domină această lună de toamnă, o lună a pelerinajelor, a sărbătorilor şi a cinstirii sfinţilor. Ei sunt sfinţii lunii octombrie! Legătura dintre ei este strânsă, duhovnicească. În anul 1944, moaştele Sfintei Parascheva s-au aflat pentru trei săptămâni în Catedrala patriarhală. Iniţial trebuiau să fie duse la Mănăstirea Turnu, în ţinutul Vâlcei, dar au rămas pentru câteva luni la mănăstirile Pasărea şi Ciorogârla, din apropierea Bucureştilor. Ele au fost aduse de la Iaşi, încercând să fie ferite din calea confruntărilor armate din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Şi, în ziua pomenirii Sfântului Dimitrie, moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse de la Ciorogârla şi întâmpinate în bariera Cotrocenilor şi apoi purtate într-o mare procesiune până la Catedrala patriarhală, rămânând aici în perioada 27 octombrie - 13 noiembrie 1944. Niciodată Bucureştiul n-a cunoscut asemenea efervescenţă spirituală. Am văzut fotografii care arătau că străzile Bucureştilor pe unde au trecut moaştele Sfintei Parascheva erau ticsite de lume, mii şi mii de oameni. În cele trei săptămâni, ziua şi noaptea, catedrala a rămas deschisă, niciodată şirul oamenilor n-a fost întrerurpt. Tocmai în amintirea acestei împreună-şederi a celor doi sfinţi, în apropierea baldachinului unde se află moaştele Cuviosului Dimitrie a fost aşezată şi o icoană a Sfintei Parascheva. Aceasta arată lucrarea sfinţilor şi comuniunea dintre ei în viaţa oamenilor, în viaţa popoarelor, în viaţa Bisericii”.
Fapte minunate din jurul raclei Sfântului Dimitrie se petrec mereu. Părintele Timotei vorbeşte de vindecări de boli, schimbări de situaţie în cazuri-limită şi de ajutor în necazuri. „Am întâlnit oameni care mărturisesc că Sfântul Dimitrie i-a ajutat, că au simţit ajutorul şi împlinirea rugăciunilor prin mijlocirea lui. Sunt foarte multe persoane care vin să-i mulţumească, să-i aducă flori, sau persoane care vin permanent la slujbă aici. Toate acestea arată că oamenii simt folosul mijlocirii, al lucrării sfinţilor. Dar, cu toate acestea, pot spune că Sfântul Dimitrie a rămas smerit, cum de altfel a fost mereu. Stă ascuns în această smerenie filocalică şi lucrează în ascuns, smerindu-se.”
Conlucrarea oamenilor şi instituţiilor pe Colina Bucuriei
Se poate remarca în ultima perioadă o prezenţă numeroasă a credincioşilor la sărbătoarea Sfântului Dimitrie. „Lucrurile s-au schimbat, mai ales odată cu aducerea la Bucureşti a unor sfinte moaşte, în special din Biserica Greciei: cum ar fi moaştele Sfântului Apostol Pavel, moaştele Sfântului Sofronie, Patriarhul Constantinopolului, moaştele Sfântului Vasile cel Mare aduse din Austria - o părticică a şi rămas aici la Reşedinţa patriarhală -, a unui fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei şi de viaţă Făcătoarei Cruci a Domnului, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei şi moaştele Sfântului Ierarh Nectarie. La numărul cât mai mare de credincioşi care vin la sărbătoarea Sfântului Dimitrie se adaugă şi prezenţa unor mari ierarhi din lumea ortodoxă, aşa cum a fost Patriarhul Constantinopolului sau Patriarhul Alexandriei, dar şi ierarhi din Biserica Greacă şi din alte Biserici Ortodoxe surori”.
Cu ocazia marelui hram al catedralei, Sfântul Dimitrie adună în jurul său oameni şi instituţii care vin în ajutorul pelerinilor. „În zilele hramurilor s-au desfăşurat privegheri, Liturghii arhiereşti aproape în fiecare zi, au fost prezente, pe lângă corurile catedralei: Corala «Nicolae Lungu» şi Grupul psaltic «Tronos», diferite coruri, cum este cel al elevilor seminarişti, cel al studenţilor teologi şi Corul bizantin «Evloghia», care au împodobit cu prezenţa şi cu lucrarea lor aceste slujbe închinate Sfinţilor Dimitrie pe Dealul Patriarhiei. Este apoi grija pe care Patriarhia şi Arhiepiscopia au arătat-o faţă de organizarea evenimentelor, cu prezenţa celor care ostenesc la Sectorul social-filantropic şi misionar şi la celelalte sectoare, cu ajutorarea pelerinilor, oferindu-le hrană, ceai cald, apă, fructe şi altele. Prezenţa preoţilor de enorie împreună cu protopopii care s-au aflat aproape de pelerini este o altă bucurie a marelui hram. Trebuie să menţionăm şi conlucrarea cu diferite instituţii publice, Poliţia, Jandarmeria, Pompierii, Crucea Roşie şi celelalte. Toate acestea arată grija Bisericii, coroborată cu a celor din instituţiile publice, pentru buna desfăşurare a sărbătoririi Sfântului Dimitrie cel Nou”, conchide arhim. Timotei Aioanei.