Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Înainte‑prăznuirea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei” a Parohiei Beiuș III
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit duminică, 24 noiembrie, Dumnezeiasca Liturghie în biserica închinată Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfântului Apostol Andrei și Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și Elena a Parohiei Beiuș III.
Ierarhul a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, evidențiind preocuparea duhovnicească a tânărului dregător: „Pericopa evanghelică de astăzi ne ajută să înțelegem ceea ce, de fapt, căuta să înțeleagă și tânărul avut, dregătorul bogat, care vine să‑L întâlnească pe Cel Care este Fiul lui Dumnezeu, Care S‑a făcut Om pentru a ne dărui viața cea veșnică. Aceasta îl frământa și pe tânărul dregător, viața cea veșnică. (…) Viața cea veșnică este viața împreună cu Dumnezeu, doar aceasta poate asigura omului o veșnicie fericită. În afara lui Dumnezeu este moartea cea de‑a doua, întunericul cel mai dinafară. Tânărul cel bogat dorea viața cea veșnică împreună cu Dumnezeu, așa cum însetează fiecare suflet credincios”.
PS Episcop Sofronie l‑a hirotonit diacon pe teologul Lucian‑Darius Stan, pe seama Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Belejeni, Protopopiatul Beiuș.
Pr. paroh Cosmin‑Ioan Faca‑Balint și‑a manifestat recunoștința față de ierarh, serbarea Sfântului Apostol Andrei fiind prefațată și împodobită de prezența arhipăstorului eparhiei.



.jpg)
