În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Înalt Preasfinţitul Teofan, în mijlocul seminariştilor de la Piatra Neamţ
Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a petrecut ziua de ieri, 23 ianuarie 2012, în mijlocul elevilor de la Seminarul Teologic "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ. După Sfânta Liturghie, IPS Teofan a vizitat clasele şi a purtat o discuţie cu elevii din clasa a XII-a.
Întâlnirea a debutat la primele ore ale dimineţii, la Sfânta Liturghie, săvârşită la parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Gara Veche, păstorită de părintele Valentin Tofan, care este şi protopop de Piatra Neamţ. Slujba a fost împodobită de prezenţa şi de cântările de la strană ale elevilor seminarişti, de profesorii Seminarului şi de credincioşii parohiei care au putut să fie prezenţi. Din soborul de slujitori, condus de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au mai făcut parte părintele Hrisostom Rădăşanu, consilierul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintele Dan Ovidiu Cojan, directorul Seminarului, precum şi alţi părinţi profesori. În încheierea slujbei, părintele Dan Ovidiu Cojan a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru prezenţa în mijlocul elevilor şi ostenitorilor Seminarului de la Piatra Neamţ, spunând că această zi va deveni o amintire de neşters în sufletele tinerilor aspiranţi la slujirea preoţească. IPS Teofan şi-a exprimat bucuria de a se afla în mijlocul seminariştilor, arătând că cea mai frumoasă întâlnire dintre oameni se petrece în Sfânta Liturghie: "Şi aş dori să puneţi la inimă toţi cei prezenţi, elevi şi profesori, următorul lucru: că Liturghia nu este doar o slujbă pe care o săvârşim din când în când, ci este o stare care precede Sfânta Jertfă, culminează în Împărtăşire şi se prelungeşte în întreaga viaţă". "Dragi elevi, mă rog să vă dăruiască Dumnezeu conştiinţa că în Liturghie Domnul se întâlneşte cu voi în modul cel mai deplin cu putinţă. Atunci veţi vedea câtă lumină se va pogorî în viaţa voastră!", a încheiat Întâistătătorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. "Aveţi încredere în tinereţe, dar încredeţi-vă în Dumnezeu" La Seminar, IPS Teofan s-a întâlnit cu cadrele didactice, s-a închinat în capelă şi a vizitat clasele de elevi, zăbovind pentru mai bine de o oră în mijlocul clasei a XII-a care, peste câteva luni, finalizează studiile liceale. Înalt Preasfinţitul Teofan le-a reamintit tinerilor că au păşit pe acest drum mânaţi de dorul de a sluji lui Dumnezeu şi, chiar dacă mai departe vor alege să urmeze Facultatea de Teologie sau alte facultăţi, să nu uite că au datoria de a nu-şi trăda primul lor gând, indiferent dacă o vor face la altar ori în societate. Mitropolitul le-a reamintit tinerilor că se află într-un moment de răscruce al vieţii, când urmează să ia unele dintre cele mai importante hotărâri, îndemnându-i "să aibă încredere în puterea tinereţii, dar să se încreadă în Dumnezeu", Căruia să-i ceară ajutorul înaintea fiecărui pas important. De asemenea, tinerii au mai fost sfătuiţi să se gândească serios la formarea lor universitară, sugerându-le să aspire la o pregătire cât mai solidă, dar să evite suprapunerea a două facultăţi. "De dragul lucrului temeinic făcut, vă îndemn să începeţi o a doua facultate doar după ce o veţi fi terminat cu bine pe prima", a mai spus Înalt Preasfinţitul Teofan. Trei sferturi dintre elevi au spus că se vor îndrepta către Facultatea de Teologie. În încheierea vizitei, IPS Teofan a luat prânzul împreună cu elevii, la cantina Seminarului. (N.H.)