Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Înălțarea Domnului sărbătorită în Episcopia Caransebeşului
Înălţarea Domnului a fost prăznuită şi în Episcopia Caransebeşului, această zi fiind prilej de aleasă sărbătoare pentru aşezămintele bisericeşti care şi‑au serbat hramul, între acestea aflându‑se şi vatra monahală de pe „Dealul Arșilor” din municipiul Reșița, județul Caraș‑Severin. Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului pentru eroi au fost oficiate în Altarul de vară al așezământului de un sobor de clerici, sub protia părintelui consilier eparhial Alin Câmpean, se arată pe site‑ul episcopiacaransebesului.ro.
Eroii neamului au fost pomeniţi în chip deosebit şi la Crucea‑monument de pe Dealul Domașnei, la manifestarea religioasă şi militară participând clerici, autorități civile și militare și numeroși credincioși.
Episcopia Caransebeşului a fost reprezentată de părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural, care a săvârșit împreună cu un sobor de preoți slujba de pomenire, dând citire şi mesajului transmis de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.
„Eroii au avut idealul pentru care au luptat și au legat un ideal de celălalt pentru a crea o națiune, pentru o crea o identitate și pentru a ne oferi în dar această demnitate națională. Eroismul zilelor noastre este ca valorile pe care noi le întruchipăm în conștiința creștină să devină faptele de zi cu zi care să facă o societate sănătoasă”, se arată în mesajul lecturat.
Subprefectul județului Caraș‑Severin, Adina Radici, a dat citire mesajului prim‑ministrului României, Marcel Ciolacu, evenimentul încheindu‑se cu defilarea Gărzii de onoare a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” din Timișoara și printr‑un recital de cântări patriotice al Fanfarei militare.
O slujbă de pomenire pentru eroii neamului a fost oficiată şi la Caransebeș, în fața statuii generalului Ioan Dragalina, cu participarea mai multor clerici, autorități locale, oficialități și cetățeni din municipiu.



.jpg)
