De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a fost întronizat Arhiepiscop
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim Giosanu a fost întronizat duminică, 4 ianuarie, în demnitatea de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Evenimentul a avut loc după săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Roman. Însemnele arhiepiscopale au fost înmânate de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Momentul întronizării a avut loc după săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
La ceasul de sărbătoare au participat stareţii şi stareţele din arhiepiscopie, autorităţi locale şi centrale, numeroşi credincioşi, precum şi reprezentanţi ai altor culte. Cei prezenţi s-au închinat sfintelor moaşte scoase din catedrală şi aşezate într-un baldachin special.
„Episcopul este sprijin al patriei, podoabă a Bisericilor“
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat calităţile pe care trebuie să le aibă un episcop şi care este lucrarea acestuia.
„Episcopul este străjer sau păzitor al acelora care se găsesc la dumnezeiasca adunare, adică în Biserică. După cuvântul Sfântului Vasile cel Mare, episcopul este sprijin al patriei, podoabă a Bisericilor, stâlp şi temelie a adevărului, întărirea credinţei în Hristos, siguranţa casnicilor săi, neînfrânt de vrăjmaşi, păzitor al datinilor străbune, duşman al inovaţiilor. «Nu vezi cu câte trebuie să fie înzestrat episcopul?», se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur: «Să fie povăţuitor, răbdător, să păstreze cu statornicie cuvintele credinţei, după cum a fost învăţat». Autoritatea episcopului rezidă în faptul că el trece cu vederea pe ale sale şi se îngrijeşte de problemele celor pe care îi conduce. Durerile, suferinţa, încercările preoţilor şi credincioşilor din eparhia încredinţată sunt pâinea cea de toate zilele a episcopului“, a arătat IPS Mitropolit Teofan.
„Să dea dovadă în continuare de jertfelnicie“
După Sfânta Liturghie, a urmat ceremonia de întronizare a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim. Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, a citit Gramata Mitropolitană, după care a urmat înmânarea mantiei arhiepiscopale noului Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, apoi crucea, engolpionul şi cârja arhiepiscopală.
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oferit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un dar pentru catedrală constând într-un set de vase liturgice.
A urmat un cuvânt din partea Centrului eparhial şi al preoţilor din arhiepiscopie, citit de părintele Alexandru Zamfir, consilier administrativ bisericesc.
La finalul ceremoniei de întronizare, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a rostit un cuvânt cu ocazia întronizării, în care a vorbit despre misiunea pe care o are şi despre proiectele pe care le-a început în calitate de Episcop-vicar al acestei eparhii şi pe care doreşte să le continue.
„Sunt conştient de faptul că, în contextul european şi mondial actual, misiunea Bisericii este dificilă, ea trebuind să răspundă şi să soluţioneze problematici fără precedent în istoria sa bimilenară. Circulaţia valorilor, migraţia forţei de muncă în căutarea unei vieţi cât mai bune, interferenţa culturală, etnică şi religioasă, accesul la un volum foarte mare de informaţie şi puterea de înţelegere a generaţiilor de tineri, contextul pluralist şi noul mod de înţelegere a coabitării interumane ne descoperă o lume poate nu nouă, dar în orice caz într-o continuă căutare de sine şi continuă schimbare. Astfel, în acest peisaj eterogen, Biserica, prin ierarhii săi, este necesar să găsească o cale, cea mai potrivită, pentru a face accesibil şi inteligibil cuvântul Evangheliei, care să răspundă acestei căutări şi să hrănească sufletul, mintea şi inima acestui Om contemporan, care pare prizonierul unei lumi din ce în ce mai abandonate virtualului“, a spus IPS Ioachim.
De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit Patriarhului României pentru încrederea şi sprijinul acordat de-a lungul timpului, precum şi Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, celorlalţi ierarhi ai Sfântului Sinod şi clerului şi credincioşilor păstoriţi.