Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Inaugurare de centru catehetic în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului
Marți, 17 mai, la Parohia Barcana, județul Bacău, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, părintele protopop de Bacău, Eugen Ciprian Ciuche, a inaugurat un centru de socializare pentru copii ce îl are ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.
Dimineață a fost săvârșită slujba Sfintei Liturghii de către părintele protopop împreună cu părintele paroh Gheorghe Haza și alți părinți slujitori, informează protoieriabacau.ro. După terminarea slujbei, copiii beneficiari ai centrului catehetic, însoțiți de părinți, au asistat, alături de oficialități locale și alți invitați, la slujba de sfințire a noului centru. Cu acest prilej a fost susținută o primă cateheză de către părintele Ciprian Gunea de la Parohia Șerbănești cu titlul: „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului - dascăl al rugăciunii lui Iisus”.
După terminarea slujbei de sfințire au urmat scurte alocuțiuni cu privire la activitățile ce se vor desfășura aici. În cuvântul său, părintele protopop a subliniat importanța colaborării fructuoase dintre Școală, Primărie și Biserică: „Ne dorim o colaborare strânsă între autoritățile locale și implicarea cadrelor didactice pentru o activitate susținută a centrului catehetic menită să formeze frumos generațiile de copii care vor lua parte la activitățile derulate aici”.
A urmat cuvântul primarului localității, Valentin Moraru, iar doamna director Doinița Tulac a apreciat această inițiativă a părintelui care, într-o perioadă scurtă de timp, prin dragoste și bunăvoință, a reușit să-i apropie de Biserică pe copii și părinți. Totodată, a arătat deschidere și sprijin didactic pentru copiii de aici mai ales și prin prisma faptului că este fiică a acestei zone și cunoaște foarte bine nevoile, dar și soluțiile pentru problemele localnicilor.
De asemenea, părintele protopop a transmis binecuvântarea și aprecierea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru râvna părintelui de aici, cât și pentru dragostea și implicarea credincioșilor.