Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Inaugurarea sălii festive a Palatului administrativ din Arad
Sala de festivităţi "Regele Ferdinand" din cadrul Palatului administrativ al municipiului Arad a fost redeschisă, joi, 22 noiembrie, după o perioadă de doi ani, timp în care au fost efectuate lucrări de renovare. Arhiepiscopia Aradului a fost reprezentată la acest eveniment de către Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei care, după slujba de sfinţire a localului, a evidenţiat frumuseţea arhitecturală a clădirii şi menirea acesteia în împlinirea binelui obştii arădene în planul social, cultural, administrativ şi economic. (Pr. Vasile Pop)



.jpg)
