După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Inaugurarea unui nou sediu pentru ziariștii bănățeni
Filiala „Valeriu Braniște”-Timiș a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a inaugurat joi, 17 septembrie, noul sediu în care își va desfășura activitatea. La ceremonia de inaugurare și de sfințire au participat prof. Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, și numeroși membri ai filialei timișorene.
Preotul Ionel Popescu, vicar eparhial administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, însoțit de preotul Eugen Babescu de la Parohia Timișoara-Iosefin, a oficiat slujba de binecuvântare a spațiului din Bastionul Theresia, Timișoara, oferit de către Consiliul Județean, și a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan pentru toți cei care ostenesc în presa timișeană.



.jpg)
