Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Încep înscrierile la seminarele teologice
Tinerii absolvenţi ai clasei a VIII-a din eparhiile Patriarhiei Române care vor să urmeze cursurile seminarelor teologice din ţară au posibilitatea să se înscrie până luni, 14 iunie, iar probele de concurs vor avea loc în perioada 15-17 iunie, informează Agenţia de Ştiri Basilica a Patriarhiei Române.
Tinerii interesaţi să urmeze cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti au la dispoziţie 60 de locuri pentru anul şcolar 2010-2011. Se pot înscrie absolvenţi de gimnaziu care au promovat testele naţionale sau care au obţinut certificat de capacitate. "Esenţialul este să fie absolvent al clasei a VIII-a, să aibă media de admitere, adică să fi trecut prin toate celelalte etape de pregătire şi de evaluare. De asemenea, este necesară întocmirea unui dosar care să aibă la bază, alături de recomandarea preotului, a Consiliului parohial şi a şcolii cu mediile obţinute şi binecuvântarea chiriarhului, în cazul nostru a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel", a declarat pentru Radio Trinitas părintele profesor dr. Mihai Aurel, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Nifon Mitropolitul". Susţinerea examenului se va desfăşura în perioada 15-17 iunie şi va consta în susţinerea a două probe. Rezultatele vor fi afişate pe 18 iunie, a mai spus părintele Mihai Aurel "Tematica este afişată pe site-ul ministerului, dar o pot găsi şi prin formele prin care noi ne promovăm şcoala, la Târgul Educaţional, târgul de oferte sau pliante. Pentru probele de aptitudini, respectiv vizita medicală şi muzica, cu admis sau respins, iar proba de cunoştinţe religioase, ce se desfăşoară pe durata a două ore, dintr-o tematică pe care potenţialii candidaţi au avut-o la dispoziţie pe tot parcursul anului şcolar", spune părintele director. Mai multe detalii există pe site-ul seminarortodoxbucuresti.ro, dar şi la secretariatul instituţiei de învăţământ, din strada Radu Vodă nr. 24 A, sector 4. Cele mai multe locuri, la Neamţ În această perioadă are loc înscrierea şi la celelalte seminare teologice din Patriarhia Română, perioada de înscriere fiind în general 11-14 iunie, data fiind diferită în unele cazuri. La nivelul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei instituţiile liceale de învăţământ teologic ortodox au scos la concurs 510 locuri. Cele mai numeroase locuri au fost scoase la concurs la Mănăstirea Neamţ, la Seminarul Teologic "Veniamin Costachi", respectiv 90 de locuri. Din acestea, 30 sunt pentru specializarea Teologie Pastorală, 30 pentru Teologie Patrimoniu şi 30 pentru monahii din Arhiepiscopia Iaşilor. Câte 30 de locuri la specializările Teologie Pastorală şi Teologie Patrimoniu vor fi scoase la concurs şi de seminarele "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi şi "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Botoşani, în timp ce la seminarele "Mitropolit Dosoftei din Suceava", "Sfântul Ioan Iacob" din Dorohoi şi "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi sunt disponibile pentru clasa a IX-a câte 30 de locuri la specializările Teologie Pastorală şi Filologie. La Seminarul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Roman, admiterea se va da pentru cele 60 de locuri, specializarea Teologie Pastorală, iar la Seminarul Teologic "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ şi la Liceul Teologic Ortodox "Sfânta Cuvioasă Parascheva" de la Agapia, admiterea se va da pentru 30 de locuri, acelaşi profil. Admitere va fi şi în seminarele din Mitropolia Ardealului, Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Mitropolia Olteniei şi Mitropolia Banatului.