Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Început cu rugăciune pentru o activitate eficientă
Preafericirea Sa Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi, şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au sfinţit miercuri, 26 octombrie, sediile mai multor sectoare de activitate din cadrul Administraţiei Patriarhale şi al Administraţiei Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Cei doi patriarhi, însoţiţi de episcopi români şi de clerici greci, au sfinţit mai întâi noul sediu al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi al Arhiepiscopiei Bucureştilor. "Noul sediu al Arhiepiscopiei Bucureştilor, o clădire cu mai multe birouri aşezate laolaltă, exprimă lucrarea în echipă, în comuniune. Această clădire are 85 de ani, fiind terminată în 1926, după primul an de patriarhat al patriarhului Miron Cristea şi a fost destinată Mitropoliei Ţării Româneşti şi Arhiepiscopiei Bucureştilor, dar în timpul patriarhului Justinian a fost preluată de Patriarhie şi acum am redat-o în folosinţă angajaţilor arhiepiscopiei. Suntem onoraţi că Preafericitul Părinte Patriarh Teodor a venit să ne ajute la sfinţire, iar noi vom fi alături de Preafericirea Sa pentru a construi mai multe biserici în Africa. Arhiepiscopia noastră are aproape 900 de parohii şi multe mănăstiri şi dorim să dezvoltăm mai mult activităţile noastre misionare şi culturale. Aici, în această clădire, lucrează personalul de la Centrul Eparhial, pe diferite sectoare şi birouri. În prezent, Centrul Eparhial numără 11 departamente diferite. Arhiepiscopia Bucureştilor ajută foarte mult Patriarhia şi multe dintre activităţile Patriarhiei", a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
După săvârşirea slujbei de sfinţire, Preafericirea Sa i-a evidenţiat pe cei care au dat dovadă de responsabilitate şi dăruire în munca de renovare şi amenajare a noului sediu al Centrului Eparhial. Ordinul "Sanctus Stephanus Magnus" pentru mireni a fost oferit lui Gheorghe Florea, director SC EurosanConstruct SRL, care a contribuit la construirea a 40 de biserici, iar Vasile Avram, director general ADP sector 3, a primit o copie a icoanei Prodromiţa. Diploma de onoare "Sfântul Apostol Andrei" a fost acordată părintelui arhim. Veniamin Goreanu, consilier administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi inginerului Cătălin Avram, inspector în cadrul Sectorului Monumente şi construcţii. De asemenea, Diploma de onoare "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", protopopilor din Arhiepiscopia Bucureştilor. Distincţia de vrednicie "Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor" a fost oferită părintelui Florin Dorobanţu, de la Parohia "Sfânta Cuvioasă Parascheva" - Bariera Rahovei, pr. Adrian Niţă, inspector eparhial în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pr. Augustin Pârlea, de la Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Protopopiatul Ploieşti, diac. Nicolae Ceruţa, inspector de specialitate la Sectorul economic al Arhiepiscopiei Bucureştilor, lui Timotei Anişorac, inspector de specialitate la Sectorul Monumente şi construcţii bisericeşti, şi lui Cosmin Stelian Bănuţă.
Sfinţirea noului studio al Trinitas TV
Noul studio de emisie al televiziunii Patriarhiei Române, recent renovat şi dotat cu aparatură modernă, a fost sfinţit de către cei doi patriarhi în ajunul aniversării a patru ani de la înfiinţare. Pentru contribuţia la modernizarea studioului de emisie al Trinitas TV, Preafericitul Părinte Daniel a acordat Diploma de onoare a Centrului de Presă Basilica inginerului Ştefan Cliseru, directorul SC Edil Construct SRL, şi lui Paul Marin, directorul tehnic al Trinitas TV. Tot în Palatul Patriarhiei, cei doi Întâistătători au sfinţit noul sediu al Cancelariei Sfântului Sinod, noul ascensor, bucătăria, cafetăria "Misionarul", precum şi mai multe săli de la parter. Tot cu acest prilej, ing. Gabriel Cârstea, director general SC Schindler Romania SRL, a primit Ordinul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" pentru mireni, ca semn de preţuire pentru susţinerea lucrărilor de modernizare a ascensorului din Palatul Patriarhiei.
Un nou sediu pentru publicaţiile "Lumina"
La Centrul social-cultural "Sfântul Apostol Andrei" de la poalele Dealului Patriarhiei, Patriarhul României şi Patriarhul Alexandriei au sfinţit şi noile birouri ale Serviciului economic-financiar al Administraţiei Patriarhale şi noul sediu al redacţiei publicaţiilor "Lumina". După slujba de sfinţire, cei doi patriarhi au primit din partea angajaţilor publicaţiilor "Lumina" un set de albume cu fotografii realizate la hramurile Catedralei patriarhale, din 2007 şi până în 2010. Cu prilejul acestei întâlniri, s-au pus bazele unei cooperări între "Ziarul Lumina" şi Patriarhia Alexandriei şi a întregii Africi, în vederea mediatizării mai intense a activităţilor sociale, misionare şi culturale ale Bisericii Ortodoxe de pe continentul african. (Cristian Bostan, Gheorghe-Cristian Popa)