Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Începutul anului școlar la Grădinița „Sfânta Tatiana” din Craiova
Grădinița cu program prelungit „Sfânta Tatiana” din Craiova, care funcționează cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, și-a deschis porțile săptămâna trecută, întâmpinând în noul an școlar pe cei mici cu bucurie și emoție. Momentul a fost marcat de festivitatea la care au fost prezenți preșcolarii, alături de părinți și cadrele didactice.
Acest eveniment a fost încununat cu slujba de Te Deum săvârșită de părintele Mihai Badea, inspector eparhial, la festivitatea de deschidere participând arhidiaconul Adrian Lupu, consilier la Sectorul învăţământ al Arhiepiscopiei Craiovei, și Cristina Stamatoiu, președinta Fundației „Cuvântul care Zidește”.
„La început de drum, întâmpinăm cu nerăbdare și emoție un an școlar nou, cu multe provocări și noi ocazii de a ne face amintiri frumoase împreună. Cu acest prilej, le mulțumesc părinților pentru prezența în momentele unice pentru cei mici și îmi exprim încrederea unui parcurs roditor, prin prisma calității actului didactic, împletit cu disponibilitatea de dăruire a cadrelor, alături de credința și de efortul cu care se pregătesc zilnic pentru micii învățăcei aflați înaintea lor”, a spus Elena Ghiță, directoarea Grădiniței cu Program Prelungit „Sfânta Tatiana”.



.jpg)
