Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Începutul anului şcolar pentru elevii seminarişti
Data de 16 septembrie a însemnat prima zi de şcoală şi pentru elevii care învaţă în seminariile teologice ortodoxe din cuprinsul ţării. Cursurile liceale au fost prefaţate la Bucureşti, Buzău şi Galaţi de slujbe de Te Deum pentru început bun şi binecuvântat în noul an şcolar 2013-2014.
La Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti, elevii seminarişti au participat ieri-dimineaţă la Sfânta Liturghie şi la slujba de Te Deum la începutul anului şcolar. Din soborul de slujitori au făcut parte preoţi profesori de la seminarul bucureştean. După slujba de mulţumire, părintele director Ionuţ Bărbulescu a citit mesajul adresat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la începutul anului şcolar. Apoi elevii au mers în clasele de studiu, unde au participat la prima oră de dirigenţie, fiind înştiinţaţi de cadrele didactice despre orarul cursurilor şi alte indicaţii şi regulamente administrative ale seminarului teologic bucureştean. „Elevii care învaţă în acest an şcolar la Seminarul Teologic Ortodox «Nifon Mitropolitul» din Capitală au parte de o serie de noutăţi atât în ceea ce priveşte latura educaţională, cât şi cea administrativă. Anul acesta au venit o serie de profesori noi, valoroşi, de la unităţi de învăţământ prestigioase din Bucureşti. De asemenea, începând cu acest an, au fost date în folosinţă camerele amenajate la mansarda clădirii seminarului, în aceste camere fiind cazaţi doi sau trei elevi“, a spus părintele Ionuţ Bărbulescu, directorul seminarului teologic. La Buzău, elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ au participat la slujba Te Deum-ului în Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori, format din preoţi profesori de la instituţia de învăţământ teologic. „În actul educaţional se cere implicare şi responsabilitate nu numai din partea profesorilor, ci şi din partea elevilor, a părinţilor şi a preoţilor din parohiile de unde tinerii seminarişti provin“, a spus IPS Arhiepiscop Ciprian. La seminarul buzoian învaţă 157 de elevi, în 6 clase. Luni au început cursurile şi la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi. Toţi cei 254 de elevi înscrişi la seminar au participat la Sfânta Liturghie şi la slujba Te Deum-ului şi au fost binecuvântaţi de Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. „Să ne ajute Hristos Domnul ca şi în toate şcolile, şi mai ales în familie să desluşim iubirea lui Dumnezeu pe care să o exprimăm prin viaţă curată şi frumoasă şi prin pildele bune, neuitând că avem modelul modelelor, copiii, de la care învăţăm, vedem şi contemplăm icoana lui Dumnezeu pe pământ“, a spus IPS Arhiepiscop Casian.