Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Îndemn la ajutorarea aproapelui în Arhiepiscopia Târgoviștei
În Duminica a 12-a după Rusalii, 27 august, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște.
În cadrul Sfintei Liturghii, la care au luat parte numeroși credincioși, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit întru preot pe diaconul George Marian Capalb, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, pe seama Parohiei Dărmănești I, Protoieria Târgoviște Sud, județul Dâmbovița, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre tema Evangheliei zilei, dialogul dintre tânărul bogat și Mântuitorul Hristos, arătând că mântuirea se obține întotdeauna prin credința cea dreaptă, care rodește, cu ajutorul harului, prin fapte bune și prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, care au pecetea veșniciei.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei, transmite, de asemenea, că eparhia se va ocupa de înmormântarea celor trecuți la cele veșnice în urma exploziei din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, și va dona câte 5.000 de lei familiilor celor decedați.
În seara zilei de 27 august, de la ora 21:00, preoții din Crevedia au mers la casa copiilor celor doi decedați pentru a le oferi consiliere duhovnicească, urmând a continua acest demers și în perioada următoare.
De astăzi, 28 august, preoții din eparhie, însoțiți de credincioși, donează sânge pentru victimele care au avut de suferit în tragedia de la Crevedia.
De asemenea, Arhiepiscopia Târgoviștei va fi alături de familiile care și-au pierdut casele, sprijinindu-le în reconstrucția sau reparația lor.