În Duminica a 12‑a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Parohiei
În Duminica a 12‑a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Parohiei
În Duminica a 12‑a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Galșa din Protopopiatul Lipova, județul Arad, înconjurat de un sobor de
În Duminica a 12‑a după Rusalii, 27 august, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Gura Râului, județul Sibiu, a fost sfințită în Duminica a 12‑a după Rusalii de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit duminică, 27 august 2023, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și
Duminica a 12-a după Rusalii (Tânărul bogat) Matei 19, 16-26 În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnic
În Duminica a 12‑a după Rusalii, 27 august, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al
În Duminica a 12‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară al capelei din incinta Căminului de bătrâni „Sfântul Nectarie” din
În Duminica a 12‑a după Rusalii, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în paraclisul închinat
Duminica a 12-a după Rusalii (Tânărul bogat) Matei 19, 16-26 În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața
Parohia micuţă din satul Dacia-Nicşeni, judeţul Botoşani, a găzduit duminică o slujbă misionară, Paraclisul Maicii Domnului, la care au participat preoţi şi credincioşi din mai multe localităţi ale
În Duminica a 12-a după Rusalii, ierarhii ortodocși români din diasporă au săvârșit Sfânta Liturghie la așezăminte monahale și au efectuat vizite pastorale în comunități românești. Cu acest prilej, au
În Duminica a 12-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat lucrările efectuate la biserica cu hramul „Sfinții
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, în Duminica a 12-a după Rusalii, în biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” a Parohiei Turdaș din
În Duminica a 12-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Aluniș, Protopopiatul Jibou, unde a săvârşit Sfânta Liturghie,
Duminică, 30 august, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Chetrosu, raionul
În Duminica a 12-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a resfinţit biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Nistru, Protopopiatul Baia
Duminică, 30 august, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al mănăstirii vâlcene cu hramurile „Înălţarea Sfintei Cruci” şi
În Duminica a 12-a după Rusalii, biserica ucraineană cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Timișoara a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul
În Duminica a 12-a după Rusalii, ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au săvârșit slujba Sfintei Liturghii la așezăminte monahale și în comunități parohiale. În cadrul acestor popasuri
În fiecare an la data de 30 august, de praznicul Sfântului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, Catedrala Episcopală din Alexandria, județul Teleorman, îşi serbează ocrotitorul. Începând cu 1 iulie