Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat astăzi, 25 mai 2026, prima sesiune a Conferinței pastoral-misionare de primăvară la care au participat clericii din București și din județul Ilfov. Întrunirea s-a desfășurat în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București și a fost prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit în deschidere cuvântul intitulat „Familia creștină - Biserica de acasă şi prima şcoală a credinţei şi a iubirii darnice”.
Slujire arhierească la căminul „Sfântul Nectarie” din Tulcea
În Duminica a 12-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară al capelei din incinta Căminului de bătrâni „Sfântul Nectarie” din Tulcea.
La slujbă, alături de Preasfinția Sa, a slujit preotul capelan, și s-au rugat și persoanele asistate în cadrul instituției de ocrotire socială, precum și personalul unității.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre chemarea sufletului spre Dumnezeu și despre dobândirea bunurilor spirituale. Episcopia Tulcii are un protocol de colaborare cu Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea, și de mai multe ori pe an, persoanele asistate aici beneficiază de atenția spirituală și materială din partea Centrului eparhial și a parohiilor din municipiul Tulcea.



.jpg)
