În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Informaţii incomplete şi comparaţii tendenţioase
Referitor la articolul intitulat Patriarhia Română, profit mai mare decât McDonald's România, publicat sub semnătura domnului Valentin Vioreanu în săptămânalul Capital din 17 iulie 2012, precizăm: Din dorinţa de a se remarca cu orice preţ, autorul articolului prezintă datele financiare depuse conform legii de Administraţia patriarhală la Ministerul Finanţelor Publice, fără însă a corela veniturile cu cheltuielile şi investiţiile Patriarhiei Române. Mai mult, jurnalistul de la Capital dezinformează în ceea ce priveşte cheltuielile Patriarhiei Române din anul 2010, care au fost de peste 61 milioane de lei, conform bilanţului contabil, iar nu de aproape 35 milioane de lei, aşa cum se menţionează în articol. De altfel, domnul Valentin Vioreanu nu a manifestat nici măcar minima curiozitate profesională de a întreba Patriarhia Română despre destinaţia sau felul în care au fost cheltuite sumele menţionate.
Dacă ar fi avut decenţa impusă de deontologia profesională, jurnalistul săptămânalului Capital ar fi aflat că veniturile menţionate nu se găsesc într-un cont special şi nu au intrat în buzunarele cuiva, ci au fost folosite pentru plata salariilor integrale din fonduri proprii a două treimi din angajaţii Patriarhiei Române şi a utilităţilor din ce în ce mai costisitoare, pentru întreţinerea şi restaurarea imobilelor aflate în patrimoniul Patriarhiei şi pentru susţinerea multiplelor activităţi social-filantropice, cultural-misionare şi educaţionale desfăşurate permanent. În acest sens, doar constatăm faptul că domnul Valentin Vioreanu nu a manifestat acelaşi interes profesional pentru informaţiile statistice date publicităţii la începutul acestui an de Patriarhia Română în legătură cu opera social-filantropică a Bisericii, publicate de principalele agenţii de presă din România. Dacă ar fi acordat atenţia cuvenită acelor informaţii statistice, ar fi aflat că în cuprinsul Patriarhiei Române funcţionează peste 700 de instituţii social-filantropice destinate tuturor categoriile sociale defavorizate pentru susţinerea cărora în anul 2011 au fost cheltuiţi peste 54.000.000 lei. De aceea, termenul profit este impropriu cultelor religioase, deoarece la sfârşitul fiecărui an sumele rămase necheltuite sunt transferate pentru susţinerea activităţii, proiectelor şi programelor Bisericii aflate în derulare pe anul următor. Ca atare, comparaţia cu McDonald's România este ridicolă şi tendenţioasă.
În acelaşi timp, menţionăm faptul că Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (Televiziunea şi Radioul TRINITAS, publicaţiile LUMINA şi agenţia de ştiri BASILICA) nu este susţinut financiar de la bugetul de stat sau din publicitate ca instituţiile media publice şi particulare, ci din donaţii ale Arhiepiscopiei Bucureştilor şi ale altor eparhii, precum şi din venituri ale Patriarhiei Române. Între acestea menţionăm pe cele realizate de Agenţia de pelerinaje BASILICA TRAVEL, care în mod semnificativ poartă acelaşi nume ca şi Centrul de Presă BASILICA.
Precizările menţionate mai sus sunt valabile şi în cazul Arhiepiscopiei Bucureştilor, ca de altfel şi al celorlalte eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române. Menţionăm în mod special că o parte din veniturile acestora sunt reprezentate de stocurile de lumânări şi alte obiecte religioase încă nevândute la parohii şi mănăstiri pentru care există facturi neîncasate, dar care sunt considerate venit în evidenţele contabile ale Ministerului Finanţelor Publice.
În concluzie, recomandăm domnului Valentin Vioreanu mai multă documentare când abordează astfel de subiecte care prezentate în mod incomplet şi tendenţios contribuie la inducerea unei atitudini ostile faţă de Biserică, instituţia poporului român care se bucură constant de cea mai mare încredere din partea românilor din ţară şi străinătate.