În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Înnoire la așezăminte bisericești din județul Buzău
Trei așezăminte bisericești din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei au îmbrăcat în ultima perioadă haine de sărbătoare, primind binecuvântarea înnoitoare a harului prin slujbele de sfințire săvârșire de chiriarhul locului. Au trăit moment de împlinire obștea Schitului Berca, elevii și profesorii de la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” și credincioșii Parohiei Greci din Buzău.
Obștea Schitului Berca din județul Buzău și-a sărbătorit vineri, 8 noiembrie 2024, ocrotitorii spirituali, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru ctitori, apoi a binecuvântat noua trapeză a așezământului monahal. Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei a dat răspunsurile la strană.
Din soborul slujitorilor au făcut parte: pr. Marius-Daniel Ciobotă și pr. Dan Necula, consilieri eparhiali, pr. Ioan Șolea, slujitor la Parohia „Sfântul Gheorghe” din municipiul Buzău, pr. pensionar Dorel Mihăilă, duhovnicul Schitului Berca, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.
Noua trapeză a Schitului Berca a fost amenajată și dotată în cursul acestui an, prin implicarea maicii egumene Casiana Paiu și a monahiei Eufrasia Crăciun, cu sprijinul financiar al Centrului eparhial, făcând parte din complexul brâncovenesc - fosta casă egumenească -, reconstruit în perioada 2017-2022, prin atragerea de fonduri europene nerambursabile.
Înnoire la Seminarul „Chesarie Episcopul”
De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, sâmbătă, 9 noiembrie, numeroși credincioși au venit la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, unde s-au închinat la racla cu un fragment din cinstitele sale moaște și au participat la Sfânta Liturghie de hram. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, împreună cu pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, părinți consilieri și inspectori eparhiali, slujitorii lăcașului de cult și alți clerici invitați. În cuvântul de învățătură, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a vorbit despre darul tămăduirilor pe care l-a primit Sfântul Nectarie de la Dumnezeu și despre cât de mare este evlavia poporului român dreptcredincios față de acest sfânt.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala ortodoxă mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei Arhiepiscopale din Buzău.
Sărbătoarea hramului Catedralei „Înălțarea Domnului” s-a încheiat cu binecuvântarea lucrărilor efectuate, în perioada 1 septembrie 2023 - 7 noiembrie 2024, la clădirea anexă a Seminarului Teologic buzoian, construită în anul 1964, care au cuprins: consolidarea edificiului, zugrăvirea pereților exteriori și interiori, înlocuirea tâmplăriei și a instalațiilor electrice, termice și sanitare, placarea pardoselilor cu marmură, confecționarea unui nou mobilier din lemn de stejar, amenajarea și dotarea spațiului de depozitare a alimentelor, a călcătoriei, a spălătoriei și a biroului administratorului de la demisol, a bucătăriei, a sălii de mese și a spălătorului de la parter, respectiv a celor șase dormitoare, a sălii vestiarelor, a grupurilor sanitare, a dușurilor și a holului central de la etaj. Sprijinul financiar substanțial în realizarea tuturor acestor lucrări a venit din partea Guvernului României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, la care s-a adăugat o contribuție semnificativă a Centrului eparhial.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale din Buzău și Vrancea, ai Inspectoratului Școlar Județean Buzău, consilieri eparhiali, protoierei, cadre didactice, elevi seminariști și persoanele care au ajutat la renovarea imobilului.
După slujba de sfințire, chiriarhul locului i-a felicitat pe toți cei implicați în realizarea acestui proiect și a transmis mulțumiri prim-ministrului Ion-Marcel Ciolacu și secretarului de stat pentru culte Ciprian-Vasile Olinici, întrucât au sprijinit un obiectiv extrem de important pentru Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul”.
De asemenea, pr. director Cristian-Marius Dima a exprimat bucuria și recunoștința întregii comunități seminariale pentru darul primit din partea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei: „o clădire înnoită și înfrumusețată ca o mireasă, pentru propășirea învățământului teologic de la Buzău”.
Un nou centru la Parohia Greci
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a sfințit duminică, 10 noiembrie, noul așezământ al Parohiei Greci din municipiul Buzău. Edificiul a fost construit între anii 2014-2024, prin strădania preotului paroh Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, și a preoților conslujitori Alin-Leontin Balica, consilier eparhial, și Marian Grosaru, ajutați de enoriași, cu sprijin financiar din partea autorităților centrale și locale.
Părintele Arhiepiscop Ciprian a târnosit mai întâi paraclisul „Izvorul Tămăduirii” de la demisolul clădirii, apoi a binecuvântat celelalte spații ale așezământului: capela mortuară, sala de prăznuire, biblioteca și sala de conferințe. După slujba de sfințire, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, împreună cu pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, și alți clerici. Răspunsurile la strană au fost date de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
Pentru sprijinul oferit la ridicarea edificiului eclesial, Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, a primit o icoană a Maicii Domnului. De asemenea, alte persoane care au contribuit la realizarea lucrărilor au fost răsplătite cu Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și cu icoane.