Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Înnoire la o biserică din județul Arad
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, au binecuvântat duminică lucrările de renovare de la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Mănăștur, județul Arad, după care au săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurați fiind de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte părintele Flavius Petcuț, protopopul Aradului, părintele Gabriel Streulea, inspector onorific și slujitor la Catedrala Veche din Arad, părintele Răzvan Sas de la Parohia Vinga, părintele Gabriel-Gheorghe Juc de la Parohia Vărșand, părintele paroh Valentin Strâmbei, părintele Alexandru Păcurar de la Parohia Cruceni, părintele Liviu Savulov, arhid. Gheorghe Lehaci, consilier eparhial, arhid. Bogdan Noghiu, inspector eparhial, și arhid. Cristian Petruț.
În cuvântul de învățătură, Arhiepiscopul Aradului a vorbit despre „Puterea credinței” (în baza pericopelor scripturistice rânduite pentru această duminică: Efeseni cap. 2; Luca cap. 8).
În rândul oficialităților locale și județene prezente s-au numărat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, și Ioan-Sorin Negrei, primarul localității Vinga și fiu al satului Mănăștur.
La final, preotul paroh Valentin Strâmbei a primit o diplomă de apreciere pentru toată lucrarea duhovnicească și administrativă desfășurată în parohie.
Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul coral „Trifon Lugojan”, condus de Marinel Roz.



.jpg)
