În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, astăzi, 23 aprilie, Forțele Terestre Române au marcat acest moment prin ceremonii religioase și militare. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica militară „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din incinta Statului Major al Forțelor Terestre.
Înnoirea unei biserici din Clisura Dunării
Credincioșii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, s-a bucurat duminică, 17 iulie, de vizita Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a binecuvântat comunitatea și biserica din localitate.
Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a binecuvântat exteriorul bisericii și Altarul de vară cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Rânduiala specială a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți și diaconi condus de părintele protopop Bogoliub Martinovici.
„Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să fim împreună, astăzi, la slujba de binecuvântare a bisericii cu hramul «Sfinții Împărați Constantin și Elena». Am sfințit și Altarul de vară, ocrotit de Maica Domnului, pentru că s-a statornicit, ca hram al acestuia, praznicul din 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului. Se cuvine să Îi mulțumim lui Dumnezeu și pentru bucuriile pe care ni le oferă, dar și pentru încercările pe care ni le trimite fiecăruia”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
La bucuria duhovnicească a parohiei au luat parte autorități locale și numeroși credincioși din Moldova Nouă și din întreaga Clisură a Dunării.
În încheiere, chiriarhul a oferit diplome de recunoștință preotului paroh Remus Căta, ctitorilor și binefăcătorilor sfântului lăcaș, care au ajutat la refacerea exteriorului bisericii și la amenajarea Altarului de vară.
Biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” este situată la intrarea în Moldova Nouă, dinspre Oraviţa, reprezentând un punct de atracţie prin ineditul aşezării, dar şi un loc de reculegere pentru credincioşii din cartierul Oraşul Nou.



.jpg)
