La Palatul Patriarhiei din București a avut loc, în această seară, 20 mai 2026, festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, ediția a XVIII‑a, și ai Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, ediția a XV‑a. La momentul festiv a fost prezent Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care le‑a oferit câștigătorilor, din partea Întâistătătorului Bisericii noastre, Diploma omagială 2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română.
Înnoiri la două parohii din județul Botoșani
Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Dragalina, din comuna Cristinești, județul Botoșani, a primit duminică, 26 mai, veșmântul cel luminos al resfințirii. Slujba de târnosire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, conform doxologia.ro.
În continuare, cei prezenți au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul pe un podium amenajat în curtea sfântului lăcaș. În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că biserica este semnul prezenței lui Dumnezeu într-o comunitate.
Ca o încununare a tuturor eforturilor depuse la lucrările de consolidare a sfântului lăcaș, părintele Andrei Silviu Grigore a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei”, iar tuturor celor care s-au implicat în lucrările de refacere a bisericii ierarhul le-a acordat distincții de vrednicie.
Sâmbătă, 25 mai, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul i-a vizitat pe credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae”-Bucecea, Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani, unde a binecuvântat noua capelă mortuară.



.jpg)
