Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Inspectoratul anunţă controale în şcoli
Conducerea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Iaşi se arată îngrijorată de numărul mare al elevilor care absentează de la cursuri. În primele două luni ale acestui an şcolar, cele mai multe absenţe, peste 327 de mii, s-au înregistrat în rândul elevilor de liceu. În perioada următoare, inspectorii vor merge în inspecţii inopinate în şcoli, pentru a vedea dacă numărul de absenţe coincide cu numărul de elevi absenţi.
Inspectoratul şcolar a efectuat în primele două luni ale anului şcolar o monitorizare în instituţiile de învăţământ preuniversitar din judeţ. Astfel, la nivelul ciclului primar, la 36.735 de elevi din judeţ s-au înregistrat 74.597 de absenţe, numărul acestora crescând semnificativ la nivelul elevilor de gimnaziu - 211.834, iar la liceu au fost înregistrate 327.420 de absenţe la un număr de 30.734 de elevi. Potrivit raportării, la Grupul Şcolar Agricol Holboca se înregistrează o medie de 42,94 absenţe pentru fiecare elev, la Grupul Şcolar "Anghel Saligny" fiind o medie de 23,55 absenţe/ elev, la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" - 22,39 absenţe, la Grupul Şcolar "Radu Cernătescu" - 22,28, în timp ce la Colegiul Tehnic Transporturi - 20,65 absenţe/elev. Aceste instituţii de învăţământ s-au numărat şi printre cele la care s-au obţinut cele mai slabe rezultate la examenul de bacalaureat din vară. "Este o situaţie îngrijorătoare. Se observă o diferenţă mare între absenteismul din ciclul primar şi cel gimnazial. Probleme şi mai deosebite apar la nivelul trecerii elevilor de la ciclul gimnazial şi la cei de la liceu, în special la clasele a XII-a. Pentru elevi, absenteismul de la ore este un mod de viaţă, o normalitate, ceea ce nu este în regulă. Una dintre cauzele numărului mare de absenţe este lipsa de comunicare dintre elevi şi părinţi. Avem multe cazuri în care părinţii "lipsesc" din viaţa copiilor lor, deşi sunt acasă", a declarat, într-o conferinţă de presă, Liliana Romaniuc, inspector şcolar general. Potrivit acesteia, în aceste unităţi de învăţământ au fost demarate controale suplimentare pentru ca inspectorii să afle care sunt motivele pentru care elevii chiulesc atât de mult şi, totodată, pentru a căuta soluţii pentru stoparea absenteismului. Mai mult, conducerea IŞJ a anunţat că, în perioada următoare, inspectorii vor efectua controale inopinate în liceele teoretice din judeţ pentru a verifica dacă numărul elevilor absenţi coincide cu prezenţa din catalog. Reprezentanţii IŞj doresc ca, pentru stoparea acestui fenomen, în toate şcolile şi liceele din judeţ să fie montate, în cel mai scurt timp, sisteme de monitorizare cu cartelă a elevilor.