Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Instalare de stareţi în Arhiepiscopia Bucureştilor
Mănăstirile prahovene Caraiman şi Suzana şi-au primit noii stareţi. Ieromonahul David Petrovici a fost instalat stareţ la Mănăstirea "Sfânta Cruce" sâmbătă, 10 iulie, iar monahia Mitrodora Ferţu a fost aşezată ieri-seară în scaunul stăreţiei Mănăstirii Suzana.
"Se cere o intensificare a vieţii duhovniceşti, misionare şi administrative şi, de aceea, părintele ieromonah David Petrovici va continua lucrarea pe care părintele Gherontie Puiu a început-o în urmă cu 14 ani la Mănăstirea Sfânta Cruce, de la Caraiman." (arhim. Timotei Aioanei) Evenimentele au avut loc în prezenţa celor doi exarhi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, arhimandritul Timotei Aioanei, exarh cultural, şi arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, exarh administrativ. Sâmbătă-seara, după slujba Privegherii, cei doi exarhi l-au instalat pe noul stareţ de la Caraiman pe postul ce devenise vacant la sfârşitul lunii iunie a acestui an. "Din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sâmbătă-seara a avut loc instalarea ieromonahului David Petrovici în postul de stareţ al Mănăstirii "Sfânta Cruce". Acesta a fost numit în urmă cu o lună exarh pentru zona de munte a judeţului Prahova. Decizia de numire a fost citită de părintele Teofil Anăstăsoaie, exarhul administrativ al arhiepiscopiei, iar apoi părintele David a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh, celor doi exarhi şi părintelui Gherontie Puiu, care s-a ocupat de lucrările de construcţie a celor două biserici, a corpului de chilii şi a clopotniţei", ne-a explicat arhimandritul Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. La eveniment au fost prezenţi Savin Emanuel, primarul oraşului Buşteni, şi viceprimarul Nae Savel, deputaţi în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi primarul comunei Izvoarele. Au fost prezenţi, de asemenea, foarte mulţi preoţi, stareţii şi stareţele din zona de munte a Arhiepiscopiei Bucureştilor. "În Mănăstirea Caraiman, se cere o intensificare a vieţii duhovniceşti, misionare şi administrative şi, de aceea, părintele ieromonah David Petrovici va continua lucrarea pe care părintele Gherontie Puiu a început-o în urmă cu 14 ani", a adăugat arhimandritul Timotei Aioanei. O altă mănăstire la care a fost instalat un nou stareţ este "Suzana", tot din judeţul Prahova. Instalarea noii stareţe a mănăstirii, monahia Mitrodora Ferţu, a fost oficiată luni-seara tot de cei doi exarhi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor. Noua stareţă a mănăstirii este licenţiată în teologie şi a făcut ascultare mai mult timp la Cancelaria mănăstirii.