Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Instalarea protopopului Protoieriei Bacău
Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi, va oficia astăzi o slujbă specială la Biserica Precista din municipiul Bacău, cu ocazia instalării în funcţia de protopop a preotului Constantin Tomozei, la nou înfiinţatul protopopiat Bacău. După cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la ceremonia religioasă vor participa preoţi reprezentanţi din tot protopopiatul, care însumează 106 parohii din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.



.jpg)
