Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întâlnire a Mitropolitului Andrei cu studenţii clujeni
IPS Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, s-a întâlnit cu studenţii Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Tema întâlnirii a fost "Managementul într-o instituţie bisericească", pe marginea căreia ierarhul le-a vorbit tinerilor clujeni.
Continuând o tradiţie începută de mitropolitul Bartolomeu, de colaborare cu mediul academic clujean, Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a avut miercuri, 25 mai, o întâlnire cu studenţii Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Ierarhul a răspuns astfel invitaţiei prorectorului acestei instituţii, prof. univ. dr. Ioan Abrudan, adresându-le învăţăceilor cuvinte duhovniceşti, dar vorbindu-le şi în calitate de absolvent al unei universităţi similare. În cuvântul său, Înalt Preasfinţitul Andrei şi-a amintit de anii de studenţie petrecuţi la Facultatea de Construcţii Căi Ferate din Bucureşti, studii desăvârşite în anul 1972, şi le-a împărtăşit studenţilor din experienţa Înalt Preasfinţiei Sale: "Atunci când am intrat la această facultate, din punct de vedere spiritual, aveam convingerea pe care am avut-o şi mai târziu şi căreia i-am dat curs când a venit ceasul potrivit. Nu pot spune însă că nu mi-a fost dragă şi meseria de inginer. Puţinul timp cât am profesat am făcut-o aici, la Cluj. Legat de sufletul omului care face management şi administraţie, în ultimă instanţă tot la Dumnezeu ajungem şi la viaţa noastră interioară". Pe lângă tema stabilită - "Managementul într-o instituţie bisericească", pe marginea căreia Mitropolitul Clujului le-a vorbit studenţilor de la specializarea Inginerie economică, IPS Andrei le-a adresat şi sfaturi duhovniceşti, cunoscut fiind faptul că ierarhul este un apropiat al tinerilor, despre care spune că sunt viitorul Bisericii. "Înţeleptul Solomon, atunci când a scris cele trei cărţi ale sale, într-un verset li se adresează direct tinerilor, socotind că le este viitorul înainte şi că este de mare importanţă să aibă noimă în toate. Din cele ce sunt create de Dumnezeu, nimic nu ne este interzis dacă avem noimă şi dacă avem în toate frică de Dumnezeu. Nu mai vorbesc de Noul Testament, unde în nenumărate locuri li se adresează tinerilor. Un tânăr poate fi exemplu pentru ceilalţi tineri şi lucrul acesta şi-l doresc toţi studenţii, iar cei de la şcolile tehnice sunt poate mai pragmatici. Şi poate ne punem întrebarea dacă şi acest aspect era în atenţia Scripturilor. Este. Domnul Hristos îi atenţiona pe ascultătorii Lui că toate lucrurile au o finalitate şi pentru a fi un final fericit, trebuie să ai simţ managerial", a subliniat Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.