În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
Întâlnire cu profesorii de la Seminarul din Slobozia
Marţi, 9 aprilie 2013, Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, s-a întâlnit cu profesorii de la Seminarul Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Târgovişte care predau discipline obligatorii pentru bacalaureat şi cu preoţii consilieri de la Centrul eparhial, se arată pe site-ul acestei eparhii, sf-esc.ro. Scopul declarat al acestei întâlniri a fost eficientizarea actului pedagogic, în vederea obţinerii de rezultate pozitive la examenul de bacalaureat din anul acesta. (M.N.)



.jpg)
