După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Întâlnire între generaţii la Iaşi
La Căminul de bătrâni "Sf. Cuv. Parascheva" din Iaşi va avea loc astăzi o întâlnire între bunici şi nepoţi. Au fost invitaţi câţiva nepoţi ai asistaţilor din cămin, dar şi copii de la Fundaţia "Hepuba" din Iaşi şi de la Colegiul Naţional "Garabet Ibrăileanu" din Iaşi. "Momentul va fi marcat cu o slujbă religioasă oficiată de pr. Constantin Ipatov, preot misionar de caritate în cadrul căminului de bătrâni, şi de câteva momente culturale. Scopul manifestării, care va dura o oră, este acela de a întări legătura afectivă dintre generaţii", a declarat psihologul unităţii, Beatrice Moldovanu. (C.C.)



.jpg)
