Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Întâlnire pentru construirea așezământului românesc din München
Curatoriul pentru sprijinul construirii Așezământului Bisericesc Român din München s-a întâlnit în ședință de lucru marți, 28 mai, pe șantierul acestuia (din Kastelburgstraße 88, 81245 München), sub președinția Barbarei Stamm, președintă a Parlamentului Bavariei, se arată pe site-ul mitropolia.de.
Curatorii au apreciat lucrarea deosebit de frumoasă și realizată la o calitate excepțională, considerând că edificiul va deveni un punct de referință al orașului München.
„S-a menționat că trebuie făcute toate eforturile pentru finalizarea în cel mai scurt timp posibil, pentru a se evita costuri suplimentare și s-au căutat noi posibile surse de finanțare. Pe lângă aprecierea față de frumusețea arhitecturală a proiectului și calitatea execuției, curatorii au fost impresionați și de implicarea credincioșilor români care susțin efortul construcției”, transmite Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.



.jpg)
