Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Întâlnire pentru proiecte comune
Preoţii din sectorul 3 al Capitalei s-au întâlnit miercuri, 12 septembrie, la sediul Protoieriei III Capitală, cu primarul Robert Negoiţă. La această întâlnire au mai participat preotul Ioan Iordache, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi arhimandritul Veniamin Goreanu, consilier administrativ bisericesc în cadrul Centrului eparhial. "Dintru început, domnul primar Robert Negoiţă şi-a declarat public apartenenţa la credinţa creştin-ortodoxă şi dorinţa de a sprijini activitatea Bisericii, activitatea social-filantropică, restaurarea monumentelor istorice de mare valoare, precum şi finalizarea lucrărilor începute la lăcaşurile de cult", a precizat protoiereul Dinu Pompiliu. După discutarea problemelor existente şi aflarea unor soluţii, părintele protoiereu a salutat participarea domnului primar la dezbateri şi începutul bun al relaţiilor de prietenie dintre Primăria sectorului 3 şi Protoieria III Capitală. Cu această ocazie, i s-a oferit primarului Robert Negoiţă albumul "Monografia Protoieriei III Capitală". (I.B.)



.jpg)
