Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întâlnirea anuală a preoților din cadrul Ministerului Afacerilor Interne
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, marți, 10 noiembrie, s-a desfășurat la Caransebeș, județul Caraș-Severin, întâlnirea anuală metodică și de specialitate a preoților militari din Ministerul Afacerilor Interne. Evenimentul a debutat la Catedrala Episcopală cu o slujbă de Te Deum săvârșită de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
De asemenea, a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru toți eroii români, iar la Crucea Identității Naționale din vecinătatea Catedralei Episcopale s-au depus coroane, flori și lumânări pentru cei care au luptat pentru credința și demnitatea poporului român. Toți participanții de la această întrunire au vizitat și Colecția muzeală „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului, precum și Centrul eparhial.
Manifestarea a continuat în Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu”. După prezentarea ordinii de zi de către preotul militar Felix-Iulian Radu, șeful Secției de asistență religioasă din MAI, a fost transmis mesajul de binecuvântare și prețuire al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de către părintele Ciprian Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române. „Se împlinesc 20 de ani de la înființarea acestei secții, ca o continuare a tradițiilor de cooperare între Biserică și Armata cea iubitoare de Hristos, de-a lungul întregii noastre istorii, în slujba unui popor binecredincios și iubitor de Dumnezeu. Deși cu un efectiv numeric minimal, totuși, preoții din MAI au fost mereu la datorie în arealul geografic și profesional în care își desfășoară activitatea personalul ministerului. Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să vă dăruiască tuturor bucuria faptelor bune, sănătate, curaj și mult spor în activitatea religioasă și patriotică”, a transmis Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Ne bucurăm foarte mult că, la 20 de ani de asistență religioasă în cadrul MAI, Episcopia Caransebeșului a fost gazda acestei întruniri. De asemenea, ne-am bucurat să-i cunoaștem pe toți preoții din țara noastră care își desfășoară slujirea și activitatea în structurile acestui minister. Îi felicităm pe toți participanții și le mulțumim că au ales în acest an Eparhia Caransebeșului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate și două referate despre „Pastorația familiei în epoca ideologiilor secular-umaniste” și „Contribuția bănățenilor la dezvoltarea studiilor teologice în Biserica Ortodoxă Română”.
După cele două referate, părintele Felix Radu a prezentat activitatea preoților militari din MAI și s-au stabilit obiectivele pentru anul 2021. Totodată, col. Alexandru Tobă, de la Jandarmeria Română, a transmis un mesaj din partea ministrului afacerilor interne, Marcel Vela. De asemenea, lt.-col. Ciprian Petrișor a dat citire mesajului colonelului Alin Mastan, comandantul Jandarmeriei Române. Toți preoții militari au primit din partea ministrului Marcel Vela „Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne”.