Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Întâlnirea anuală a tinerilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei

Întâlnirea anuală a tinerilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Florin Croitoru - 25 Noiembrie 2012

Centrul de Misiune şi Tineret al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, în colaborare cu Consiliul Judeţean Mureş, a organizat sâmbătă, 24 noiembrie, la Târgu Mureş, întâlnirea anuală a tinerilor din Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, unde aproximativ 1.500 de tineri din judeţele Alba şi Mureş au discutat despre felul în care pot trăi viaţa din plin, cu demnitate şi cu responsabilitate, mereu în prezenţa lui Dumnezeu. Invitatul special la această manifestare a fost pr. conf. univ. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.

Întâlnirea a început cu un Te Deum, oficiat de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în Catedrala Mare din Târgu Mureş - o slujbă de laudă şi mulţumire adresată lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra tinerilor din arhiepiscopie.

În cuvântul de învăţătură, IPS Irineu a subliniat, între altele, că modelul tânărului contemporan este Domnul Iisus Hristos şi că în El găsesc tinerii adevăratul model de viaţă. Dincolo de ceea ce alcătuieşte viaţa noastră - muncă, studiu, distracţii, odihnă, prietenie -, sufletul nu este împlinit decât în comuniunea cu Dumnezeu şi în fapte bune. La final, ierarhul i-a îndemnat pe tineri cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul" (Filipeni 4, 8).

"Diagnoza" tinereţii

În somptuoasa sală festivă a Palatului Culturii din Târgu Mureş, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare, a început conferinţa susţinută de pr. Constantin Necula, cu tema "Trăieşte-ţi viaţa din plin, în Hristos!". Pornind de la frumuseţea tinereţii şi de la capacitatea omului de a iubi, părintele a făcut o diagnoză amplă a tinereţii, de o impresionantă sinceritate şi actualitate. Abordarea inedită, pragmatică, de o prospeţime rară, pe înţelesul tinerilor, însoţită de multe exemple din experienţa de preot şi profesor, sau din viaţa de zi cu zi, i-a fascinat pe mulţi. Părintele Necula a vorbit despre faptul că nimic din ceea ce trăim şi experimentăm nu îl poate mulţumi pe om pentru multă vreme şi despre alternativa esenţială pe care o au tinerii de a depăşi nivelul semi-sălbatic, material, prin libertate şi forţa credinţei, prin rugăciune, muncă, prin cultivarea firescului în Biserică, respectul faţă de părinţi şi prin dragostea de ţară. Programul s-a încheiat cu un recital de chitară clasică susţinut de un elev al Liceului de Muzică şi Arte Plastice şi cu un buchet de colinde şi cântece patriotice, susţinut de eleve ale Colegiului Pedagogic din Târgu Mureş. În cadrul evenimentului a fost inaugurată filiala Mureş a Asociaţiei "Pro Tinereţe". Întâlnirea încununează munca de ani a tinerilor din Asociaţia Pro Tinereţe de la Alba Iulia şi din Liga Tinerilor de la Mureş, a profesorilor de religie, a centrelor catehetice din cele două judeţe şi a numeroşi preoţi.