În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Întâlnirea preoților de caritate din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului
La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, a avut loc marți, 13 februarie, întâlnirea preoților de caritate și a responsabililor Sectorului social-filantropic și misionar din cuprinsul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
Această consfătuire a fost precedată de un moment de rugăciune pe soleea catedralei, în prezența arhimandritului Ioachim Tomoiagă, consilier social-filantropic și misionar, a inspectorilor sociali de resort și a preoților responsabili.
Cu acest prilej, au fost propuse și dezbătute activitățile sociale cu caracter permanent și propuneri legate de tematica anului 2024, care a fost proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.
Sectorul social-filantropic și misionar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a propus, în acord cu tematica anului omagial și comemorativ, mai multe proiecte, între care înființarea unui spital de îngrijiri paliative pediatrice, cu amplasare în localitatea Satu Nou de Jos, înfiinţarea a câte unui grup de tineri pe lângă fiecare parohie, mai ales în mediul rural, care să identifice persoanele bolnave care au nevoie de îngrijiri și medicamente ş.a.
De asemenea, în cadrul întâlnirii, au fost prezentate activitățile sociale cu caracter permanent în eparhie, a noilor responsabili ai Sectorului social-filantropic și misionar din cadrul celor opt protopopiate, conform biroului de presă al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.