Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Întâlnirea tinerilor ortodocși din Moldova, la final
Miercuri, 28 august, în cea de-a treia zi a Întâlnirii tinerilor ortodocși din Moldova (ITOM), Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași. Peste 1.500 de participanți la ITOM, numeroși ieșeni și pelerini veniți să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva au fost prezenți la slujba arhierească și la festivitatea de închidere a evenimentului.
Tinerii care au fost în ultimele zile în Iași, cu ocazia celei de-a patra ediții a Întâlnirii tinerilor ortodocși din Moldova, s-au bucurat miercuri dimineața de Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Mitropolitană de către IPS Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, clerici participanți în calitate de organizatori, moderatori și voluntari. Peste 1.500 de credincioși au umplut catedrala, dar și curtea Ansamblului mitropolitan, luând parte și la festivitatea de închidere a evenimentului.
În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Mitropolit a explicat că sufletul care se află în legătură cu Dumnezeu este mereu împlinit: „Sper că au fost trei zile de bucurie pe care le-ați trăit în plinătate, în raport cu multe clipe de tristețe, de dezamăgiri, de plictiseală, momente care ne cuprind adesea sufletul, viața, mintea și cugetul. Starea de bucurie, de libertate și de împlinire să fie starea cu care plecați acasă. Că sunteți din Iași, din Moldova de peste Prut, din Cernăuți, că sunteți din orașele Moldovei, mergeți la casele voastre cu spiritul de libertate, de împlinire, de bucurie și mărturisiți celor din jurul vostru și pentru voi înșivă că plin este sufletul care se află în legătură cu Dumnezeu, că liber este omul care se dezrobește și se dezlănțuiește din robia păcatului. Mărturisiți că plin de bucurie este omul care se luptă să aducă și altora bucurie. Pentru că vindecarea aproapelui, despre care s-a vorbit în aceste zile, se împlinește în mod special atunci când aduci bucurie celui de lângă tine”.
În cadrul Sfintei Liturghii, pr. Mihail Siminciuc, coordonatorul Departamentului misiune pentru tineret din cadrul Sectorului misiune, statistică și prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan hirotesia întru iconom stavrofor.
Întâlnirea tinerilor ortodocși din Moldova reprezintă un proiect de mare anvergură pentru tinerii din eparhiile componente ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, precum și pentru grupurile din Bucovina de Nord și Basarabia. După ediția din 2017, s-a obișnuit ca în fiecare an, în luna august, Iașiul să găzduiască timp de câteva zile acest eveniment deosebit.