Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Întâlniri în mediul on-line ale profesorilor de religie din județul Călărași
Joi, 21 ianuarie 2021, la inițiativa preotului Arcadie Puișor, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Călărași, toți profesorii din zona Olteniței, județul Călărași, au participat, conform calendarului activităților metodice pe semestrul I, prin intermediul unei platforme on-line, la o ședință.
Profesorul Aurelian Sebastian Dobre de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”-Oltenița a prezentat documentul Power Point intitulat „Exemple de bună practică în utilizarea platformelor informatice de predare on-line”. Au fost evidențiate mai multe resurse virtuale care pun la dispoziție materiale didactice specifice disciplinei Religie, se arată pe site-ul sf-esc.ro.
Întâlnirea a continuat cu expunerea opiniilor și a trăirilor acumulate pe baza experienței de la catedră, dar și din fața dispozitivelor electronice, a profesorilor de religie din Oltenița și din împrejurimi.
Miercuri, 20 ianuarie 2021, profesorii de religie afiliați centrului metodic Călărași s-au întâlnit în mediul on-line pentru a dezbate o serie de subiecte care privesc provocările pe care cadrele didactice le întâmpină în cadrul predării în noile condiții. Au dat curs invitației numeroși profesori, care au expus concret și într-un mod interesant situațiile întâmpinate de domniile lor în activitatea pedagogică.
În încheiere, au fost puse la dispoziția profesorilor de religie din județul Călărași mai multe materiale digitale, pe care le pot folosi în demersul didactic.



.jpg)
